PERICULOS. Tot mai multi fotbalisti angrenati in primele doua ligi de la noi joaca sume din ce in ce mai mari la pariuri, intrucat legislatia le permite. Exemplul lui Ionut Lupescu ii incurajeaza Afacere. Directorul general al FRF, Ionut Lupescu, a primit suma de mai sus ca sa faca reclama la o casa de pariuri, fapt unic in Europa George Parvan In legislatia fotbalului romanesc nu exista nicio prevedere care sa interzica participarea la pariuri a sportivilor, antrenorilor si persoanelor oficiale. Vid mentinut intentionat. Ca sa se poata face „jocurile”. Caci exista suficient de multe meciuri ce pot fi considerate dubioase, chiar si pentru o persoana care nu pariaza. In acest context, aparitia unui personaj de rang inalt din fotbalul autohton, directorul general al Federatiei Romane de specialitate, intr-o reclama a unei case de pariuri, pica exact ca nuca-n perete. Ori, desi poate parea paradoxal, respectiva „figuratie” e chiar la ea acasa. Nicaieri in Europa, in Uniunea Europeana din care Romania face parte de aproape un an, nu se intampla asa ceva. Acolo unde s-au descoperit cazuri de jucatori, antrenori ori functionari implicati in pariuri, masurile au fost drastice. Scandalurile denumite generic „totonerro” au facut victime celebre in Italia. Printre cei care au stat in puscarie s-a numarat si Paolo Rossi, atacantul care avea sa faca „squadra azzura” campioana mondiala in 1982. Grobelaar, portarul din Zimbabwe al celor de la Liverpool, a fost implicat in scandalul cu o casa de pariuri din Thailanda. Exemplele ar putea continua. La noi, insa, totul porneste de sus, din moment ce unuia dintre fostii componenti ai asa-numitei „Generatii de Aur”, actual director general al FRF, i s-a permis sa faca reclama la o casa de pariuri.
Alaturi de Ionut Lupescu, pentru aceeasi casa de pariuri face reclama si fostul campion mondial la box profesionist, Leonard Doroftei. Cel supranumit „Mosu” nu are, insa, nimic de-a face cu fotbalul si nici nu e persoana oficiala. El a incasat aceeasi suma ca si Lupescu. Figura extrem de simpatica, fostul portar al nationalei de fotbal din anii ?70, Rica Raducanu apare si el pe lista de plata a unei case de pariuri, insa doar cu 9.000 de euro.