PROBE. Deputatul PSD Victor Ponta a testat noul model de Golf prin traficul infernal din Bucuresti Schimb. Deputatul PSD cauta cumparator pentru masina sa, dupa ce a pus ochii pe cel mai nou si mai puternic model de Golf Adrian Artene Deputatul PSD Victor Ponta s-a decis sa-si scoata la mezat masina sa, un superb Golf V GTI, pe care nu vrea, insa, sa o vand oricui, ci „unui prieten, care sa tina la ea si sa o ingrijeasca in continuare macar jumatate din cat am ingrijit-o eu!”. Ponta a luat hotararea sa se desparta de masina lui, dupa ce a testat mai multe zile cel mai nou si mai puternic model de Golf, un R32, care costa aproximativ 26.000 de euro. „Daca obtin un pret bun pe Golful meu GTI, undeva la vreo 20.000-21.000 de euro, atunci voi cumpara acest R32. Este o masina puternica, de care am inceput sa ma indragostesc”, ne-a marturisit Victor Ponta. R32 este modelul de top al gamei Golf, un model sport cu 250 de cai putere, tractiune integrala si viteza maxima de 250 de km/ora. „Din pacate nu stiu daca am sa pot vreodata circula cu 250 km/h pe drumurile din Romania, pentru ca, stiti cum e, nimeresti din groapa in groapa!”, ne-a mai declarat Ponta, care, de curand, a luat parte, pentru prima data, la o cursa de raliu dedicata profesionistilor.