LA JUDECATA. Juristul Termoservice, Silviu Ciubotariu (stanga), somat de directorul Cristian Andries sa-si achite datoriile Conflict. Nume sonore din Iasi apar pe „lista rusinii”, cu restante de peste 30 milioane de lei Prim-procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi, Valentin Iordan, subordonata sa, procurorul Mihalea Hitruc, si Septimiu Sarateanu, producator la Pro TV, au doua lucruri in comun: sunt vecini de bloc si au datorii la intretinere. Deloc mici, daca luam in considerare ca acestia au fost deja dati in judecata de Termoservice, o societate a primariei care administreaza blocul cu pricina. Cap de lista este Sarateanu, care a reusit sa acumuleze o datorie de aproape 32 de milioane de lei vechi cu tot cu penalitati. Prim-procurorul Iordan are o datorie de 30 de milioane de lei vechi, iar subordonata sa are doar putin peste sase milioane. Pe lista datornicilor de lux figureaza si seful galeriei echipei de fotbal Poli Iasi, Marius Srainer, care are de platit in jur de 12 milioane, dar si un angajat al administratiei finantelor publice si chiar juristul de la Termoservice, Silviu Ciubotariu, pe numele caruia colegii de birou au facut actiune in instanta. „S-a dus singur la contabilitate si si-a pus poprire pe salariu. Imi pare rau de el, dar nu am ce sa-i fac. Noi ne judecam cu datornici, nu cu VIP-uri”, a declarat directorul Termoservice, Cristian Andries. Aceeasi societate s-a mai judecat in trecut pentru datorii la intretinere si cu actualul ministru, Cristian Adomnitei, care, insa s-a achitat de la primul termen de datorie. (S.C.)