Senatorul PRM Aurel Ardelean a sustinut in plenul Senatului o initiativa legislativa prin care cazarmile si utilitatile dezafectate ale Ministerului Apararii, aflate in centrele universitare, sa poata fi transformate in camine studentesti. Ardelean a argumentat ca e pacat sa se cheltuiasca bani pentru intretinerea zadarnica a acestor cazarmi si sa fie tinute goale in timp ce in mediul studentesc exista o lipsa acuta de locuri in camine. Proiectul a fost votat de Senat cu 40 de voturi pentru, 23 impotriva si 5 abtineri. Transformarea cazarmilor in camine studentesti ar urma sa se faca prin finantare de la consiliile judetene, precum si de la universitatile beneficiare. (D.P.)