In timp ce se antrena pe stadionul „Lia Manoliu”, in urma cu putin timp, Delia Matache a primit o oferta cel putin bizara. Cantareata a fost abordata de un domn care se afla pe pista cu un grup de copii. Acesta a admirat-o pentru performantele sale fizice, i-a laudat tehnica de lucru si i-a propus sa lucreze in sala lui ca profesoara de sport. De-a lungul discutiei, barbatul nu a recunoscut-o pe artista si s-a folosit de toate mijloacele posibile pentru a o convinge. „In momentul in care a incercat sa avanseze negocierile si sa-mi propuna un salariu lunar, am refuzat si i-am sugerat ca eu ma ocup cu altceva”, ne-a declarat Delia. (S.I.)