Campania lui Basescu se bazeaza, in mare, pe aceleasi principii ca in 2004. Fapt explicabil prin aceea ca firma aleasa, a lui Felix Tataru, este aceeasi ca si atunci. E vorba de umor si ironii muscatoare la adresa adversarilor sai. Numai ca, uneori, apar si efecte „colaterale”: de doua zile, prin Capitala sunt raspandite bancnote electorale care le imita pe cele de 10 lei, inscriptionate cu lozinci de genul „Plateste-le-o pe 19 mai”, „322 lei fara valoare” etc. Si imita atat de bine bancnotele originale, incat multi bucuresteni, in special pensionari, se apleaca sa le ia, fericiti ca a dat norocul peste ei, dupa care constata, cu obida, ca e o pacaleala. Si unii cam suduie… (B.I.)