Curtea de Apel Cluj a condamnat-o la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare pe o femeie din Sălaj pentru agresiune sexuală, rele tratamente aplicate minorului și complicitate la pornografie infantilă, ea fiind acuzată că și-a obligat nepotul de 8 ani să se masturbeze sub amenințarea cuțitului.
Sentința Curții de Apel Cluj, postată marți pe site-ul instituției, este definitivă. Instanța a condamnat-o pe femeie și pe un complice al ei la câte 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare.
„Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj împotriva sentinţei penale din 10 aprilie a Tribunalului Sălaj pe care o desfiinţează în latura penală în ce priveşte cuantumul pedepselor şi a pedepselor rezultante aplicate inculpaţilor Nicoleta Redeș şi Adrian Berki și majorează pedepsele aplicate inculpatei pentru infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului și pentru agresiune sexuală şi menţine pedeapsa pentru complicitate la pornografie infantilă. Contopeşte pedepsele aplicate, stabilind ca inculpata să execute 8 ani si 8 luni închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu 28 august 2018 la zi”, se arată în documentul citat.
De asemenea, instanța a majorat și pedepsele aplicate lui Adrian Berki, tot pentru infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, agresiune sexuală și act sexual cu un minor şi a menţinut pedeapsa pentru infracţiunea de pornografie infantilă, stabilind ca acesta să execute în final tot 8 ani şi 8 luni închisoare.
Femeia, în vârstă de 48 de ani, a fost reținută de procurorii DIICOT în 28 august 2018.
„S-a reţinut că în perioada ianuarie 2017- iulie 2018, doi minori în vârstă de 8 ani şi respectiv 14 ani, au fost încredințati în plasament de către Comisia Pentru Protecția Copilului, mătușii materne, Nicoleta Redeș, pe considerentul că mama acestora are probleme de sănătate și nu se poate ocupa de minori întrucât necesită o serie de investigații medicale și intervenții chirurgicale. În data de 26 iulie 2018, suspectul Adrian Berki, în vârstă de 19 ani, s-a prezentat la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj sesizând faptul că cei doi minori care i-au fost încredinţaţi Nicoletei Redeș spre creștere și educare sunt supuşi la rele tratamente de către aceasta, ocazie cu care a prezentat mai multe imagini în acest sens”, se arăta într-un comunicat al DIICOT.
Din cercetările efectuate de procurori, a rezultat că femeia și-a supus nepotul, în repetate rânduri, la pedepse inumane, „în măsură să pună în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a acestuia”.
„Punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice intelectuale și morale a minorului se desprinde atât din natura pedepselor aplicate menite să înjosească și să umilească minorul, cât mai ales din durata acestor pedepse și modul lor de executare pe perioade foarte lungi de timp (o noapte întreagă). Astfel, inculpata îl obliga pe minor să stea în genunchi, legându-l la gură cu un fular, îmbrăcat în haine de iarnă, cu mâinile întinse și cu o bâtă pe acestea, forţându-l să stea în această poziție timp de aproximativ 20 de ore, lângă o sobă, fără a mânca sau a bea apă. De asemenea, în aceeaşi perioadă, Nicoleta Redeș împreună cu Adrian Berki l-au determinat pe minor, prin amenințarea cu cuțitul, să efectueze activităţi cu caracter sexual, în prezența acestora și a surorii minorului”, se mai arată în comunicat.
Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că cei doi l-ar fi obligat pe băiat, sub amenințarea unui cuțit, să se masturbeze.
„De asemenea, cei doi adulți au determinat-o pe minoră, care a acționat sub constrângerea morală a lor, fără vinovăție, să filmeze acte sexuale și au înlesnit filmarea, producând, deținând și stocând în acest fel material pornografic, pe care l-au distribuit ulterior și altor persoane”, mai arătau anul trecut procurorii.
În timpul perchezițiilor efectuate în 2018 pe raza oraşului Şimleu Silvaniei la locuinţele Nicoletei Redeș, procurorii DIICOT Sălaj au ridicat, în vederea cercetărilor, un hard-disk, trei telefoane mobile, un cuţit şi o bâtă, precum şi mai multe obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte folosite în activitatea infracţională.