76.500 de lei, bani de la stat, pentru fiecare român care face acest lucru. E foarte simplu!

Publicat: 14/10/2023 | 09:39

Veștile bune sunt mereu binevenite. Românii trebuie să știe că pot beneficia de banii statului pentru anumite modificări. Este foarte simplu ceea ce trebuie să faceți, iar dacă urmați pașii vă puteți alege cu 76.500 de lei în buzunare.

De la 1 ianuarie 2024, va intra în vigoare un program ce vizează o parte din cetățenii țării noastre. Este vorba despre acordarea mai multor vouchere, dacă românii aleg să achiziționeze ceea ce este prevăzut în proiect. Anunțul este oficial și a fost făcut de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

Bani de la stat pentru românii care fac acest lucru

După aprobarea noii forme a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), statul a pregătit un nou program prin care se acordă vouchere românilor. Proiectul se adresează celor care își doresc să crească eficiența energetică a locuințelor. Mai exact, cetățenii care decid să monteze panouri solare pot primi 25.000 de lei, aceeași sumă fiind valabilă și pentru stocarea energiei produselor.

Citește și: DE CE SE SCHIMBĂ BANII ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ. MOTIVELE DIN SPATELE DECIZIEI CARE ÎI AFECTEAZĂ ȘI PE ROMÂNI

În același timp, programul oferă vouchere în valoare de 76.500 pentru fiecare familie care își dorește anveloparea sau schimbarea ferestrelor locuințelor.

Proiectul a fost dezvoltat în cadrul planului REPowerEU, iar bugetul propus este de 1,1 miliarde euro. Programul se va desfășura în perioada 2024-2026. Anunțul a fost făcut de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, care încurajează românii să își depună dosarele.

Sursa foto: Profit.ro

„Putând să aibă propria lor capacitate de stocare, nu mai e necesar să mai ia curent din rețea și să îl plătească, practic este un curent gratuit pe care și l-au produs anticipat. Condiția este una simplă: să aibă un contract cu o firmă care furnizează aceste elemente. Deci practic relația între noi și cetățean va fi prin compania cu care cetățeanul face contractul de achiziție”, a transmis Adrian Câciu.

Citește și: UN ROMÂN A FOST PĂCĂLIT CU PESTE 9.000 DE EURO PRIN „METODA SRI”. PENTRU CE DĂDEA BANII, DE FAPT

Ce este planul REPowerEU

Planul care permite românilor să primească bani de la stat pentru mai multe tipuri de investiții a fost dezvoltat din dorința autorităților de a reduce poluarea, dar și în urma războiului dintre Rusia și Ucraina. Practic, s-a găsit o alternativă pentru a renunța la dependența de gazul rusesc.  Pentru a-și îndeplini obiectivele, statul a creat planul RePowerEU, în cadrul căruia s-au pus la bătaie aproape 300 de miliarde de euro, dintre care aproximativ 72 de miliarde de euro vor fi sub formă de granturi și circa 225 de miliarde euro sub formă de împrumuturi.

„Comisia Europeană a prezentat planul REPowerEU în mai 2022. Planul are ca punct de plecare punerea în aplicare a propunerilor din pachetul „Pregătiți pentru 55”, care sprijină obiectivul ambițios al UE de a realiza o reducere cu cel puțin 55% a emisiilor nete de gaze cu efect de seră până în 2030 și neutralitatea climatică până în 2050 în concordanță cu Pactul verde european”, au transmis autoritățile.