Cu peste 30 de ani în urmă, una dintre cele mai neobișnuite dictaturi comuniste din Europa s-a încheiat spectaculos. Este vorba de cea din România a lui Nicolae Ceaușescu, o „dictatură bicefală”, s-ar putea spune, pe care propaganda a numit-o „epoca de aur”. În realitate, o perioadă a terorii și a controlului excesiv, când industria muzicală românească de calitate nu-și găsea locul binemeritat, ca și cum nici nu ar fi existat, înainte de anii 1990. Cântecele patriotice de ordinul sutelor, folclorul, melodiile rock sau folk, aparținând genului considerat „muzică decadentă venită din Vest”, cu caracter subversiv și chiar protestatar, au făcut obiectul cenzurii comuniste.
Cine a trăit acele vremuri știe că în cursul săptămânii, la televizor, nu se auzeau decât ode sau cântece patriotice spre gloria tovarășului Ceaușescu și a Partidului Comunist.
Pe 25 decembrie ’89, piesa Nopți/Vino, Doamne!, cenzurată încă de la apariția ei, răsuna uimitor în interpretarea lui Valeriu Sterian la „Televiziunea România Liberă”. Vali Sterian este cunoscut ca unul dintre liderii generaţiei anilor ’70, care a pus bazele folk-ului românesc. Am adus în prim-plan genul folk, fiindcă, alături de rock, face parte din „Cântece interzise/Cenzurat”, un disc apărut cu ocazia celebrării a 70 de ani de existență a Casei de Cultură a Studenților din București.
Povestea rock-ului românesc este în legătură strânsă cu venirea la putere a dictatorului Ceaușescu. Acesta a reușit să influențeze munca artiștilor în toți anii care au urmat, socotind rock-ul muzică de protest, expresia spiritului liber și a nonconformismului. Ba chiar termenul „rock” a fost redenumit „muzică de chitară electrică”.
Cântecul formației Semnal M a apărut pe albumul „Cântece transilvane” din 1980, cu titlul cenzurat „Colindătorii”. Apropos de colindele de Crăciun, nevinovatele creații populare, de la început au fost cenzurate, ca fiind o expresie a luptei de clasă, inventându-se un aşa-zis „folclor nou”.
Este de fapt un fragment al unei compoziții din 1971 ce urma să apară, dacă nu ar fi fost interzis, pe albumul „Cei ce ne-au dat nume”, al formației Phoenix care nu era pe placul conducerii de partid și de stat. Un exemplu mai elocvent este al grupului Iris (1976) căruia i s-a interzis să cânte pe scenă în 1988, susținându-se că adunarea a mii de tineri i-ar incita la revoltă.
Mircea Baniciu cânta ca folkist în cluburile din Timișoara, apoi a fost interzis pe piața muzicală timp de un an, deoarece a refuzat să cânte o piesă patriotică într-o emisiune de televiziune dedicată zilei de 23 august.
În interpretarea lui Dan Andrei Aldea, este o piesă folk-rock scrisă pe formatul celor zece negri mititei, ce dispar bizar unul câte unul, dar, din punct de vedere al versurilor şi al aluziilor subliminale, se arată ca o excelentă parodie. Single-ul din 1981, care conţine această piesă, a fost interzis la câteva zile după lansare.
O melodie cântată de Mihai Constantinescu a produs furie „savantei de renume mondial”, Elena Ceaușescu, fiind oprită de la difuzare, atât de Televiziunea Națională, cât de postul național de radio, la cererea acesteia. Un zelos activist de partid ce avea în atribuție cenzurarea a asociat casa din cântec cu viitoarea construcție Casa Poporului.
Este un cântec extrem de curajos interpretat de Alexandru Andrieș. Lansat în 1989, cântecul a fost cenzurat în mod evident, însă s-a bucurat de un real succes în anii ce au urmat. De altfel, cunoscutul folkist este cunoscut ca fiind un etalon anti-sistem, piesele lui conținând mereu mesaje cu țintă clară.
Deși pare surprinzător pentru mulți dintre tinerii de astăzi, actualul imn de stat al României a fost, multă vreme, interzis în România. Factorii de decizie ai partidului comunist au considerat că îndemnul din titlul cântecului patriotic ar putea naște idei în rândul maselor, care ar putea să se ridice împotriva sistemului de atunci.
Există, de altfel, o listă a cântecelor patriotice interzise în perioada regimului totalitar din România, multe dintre ele fiind compuse de celebrul Ciprian Porumbescu. Acestea sunt:
„Imn regal”, versuri de Vasile Alecsandri, „Pe-al nostru steag”, de Andrei Bârsan, „Pe arme”, de Şt. O. Iosif, „Conducătorii”, de S. Popovici, „Tricolorul”, „Imnul tineretului ex. Şcolar”, de Ion U. Soricu, „Imnul Tinereţii”, de Ion U. Soricu, „Marşul Premilitarilor”, de M. D. Rădulescu, „Imnul Eroilor”, de Iuliu Roşca Dormidont, „Imn de 10 Mai”, de Vasile Alecsandri, „Drapelul”, de Ion U. Soricu, „Dulce Bucovină”, de Vasile Alecsandri, „Sus ţara mea”, de Ioan Neniţescu, „Pui de lei”, de I. Neniţescu, „Marş regal”, de I. C. Bădescu, „Calcă române”, „Înainte”, de Ioan Neniţescu, „România”, de I. Neniţescu, „Sună buciumul alarmă”, „Cântec ostăşesc”, „Moartea vitează”, „Stema ţării”, de George Coşbuc, „Sus inima română”, de Geoerge Coşbuc, „Poporul lui Traian”, de Al. Alexiu, „Astăzi fraţilror români”, „Soare nou” de Ion U. Soricu, „Inimă de român”, de I. U. Soricu, „Imn către patrie şi tron”, „Graiul neamului”, de George Coşbuc, „Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul”, de I. C. Cuza, „Ştefan, domn cel mare”, „Cântecul lui Ştefan vodă”, „Se întrec vitejii”, de I. Iliesci, „Spre glorie” de Gh. Botciu, „Mamă”, de Carmen Silva, „Rău e doamnă fără mamă”, „Frunză verde de doi brazi”, „Cântec basarabean”, „Hora mare”, de Eliza Neculaie, „Foaie solzi de peşte” şi „Bate vânt”.
După căderea regimului Ceaușescu o serie de cântece interzise au revenit în actualitate. Cât despre cele patriotice, se poate spune că pot fi auzite deseori în repertoriul fanfarelor invitate la evenimentele comemorative.
Și Electrecord, cunoscuta casă de discuri din România a realizat un colaj de melodii interzise de regimul comunist în trecut.