7 lucruri pe care nu trebuie să le faci sub nicio formă de Sfântul Vasile, în prima zi din an

Publicat: 31/12/2019 | 18:29

Românii petrec de Anul Nou şi Sfântul Vasile păstrând o parte dintre tradiţiile şi obiceiurile păgâne – despre care spun că îi apără de rele şi de îi ţin sănătoşi şi prosperi pentru un an întreg – dar şi cu practici noi, împrumutate.

De sărbătoarea Sfântului Vasile se leagă numeroase tradiţii şi obiceiuri, una dintre ele fiind cea care spune că fetele nemăritate să împletească crenguţe de măr pe care atârnă busuioc, o batistă, o pară argintată, un şir de mărgele şi un inel.

1. Ascund crenguţele afară şi dacă a doua zi împletiturile vor fi acoperite cu brumă se vor căsători cu un om bogat, iar dacă nu, vor avea parte de unul sărac.

2. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, prima persoană care intră în casă trebuie să fie neapărat bărbat. În caz contrar, anul va fi sărac. De asemenea, se spune că în această zi este bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri şi să dai de pomană oame­nilor săraci pentru a avea noroc întregul an, potrivit calendarulortodox.ro.

3. Persoanele care se spală pe faţă şi se şterg cu un prosop în care este pus un ban de aur sau de argint vor fi curate şi sănătoase tot anul. Dacă în această zi dormiţi mai mult decât în mod normal, veţi fi leneşi întreg anul.

4. În Moldova, în Ajunul lui Sf. Vasile, se aşază 12 coji de ceapă, în care se pune sare. A doua zi se va afla în care luna va ploua şi în care nu: dacă ceapa a lăsat apă, înseamnă că acea lună va fi ploioasă, dacă nu, semn de secetă.

5. Tot prin părţile Moldovei se spune că dacă de Sfântul Vasile noaptea este lină şi senină, anul va fi bun.

6. În prima zi a anului copiii merg cu sorcova, iar cei care-i primesc vor avea parte de vigoare şi belşug. În ziua de Sf. Vasile, pe nemâncate, omul trebuie să ia în mâna unealtă cu care lucrează tot timpul anului şi s-o mânuiască de trei ori, ca să aibă spor tot anul.

7. În tradiţia populară se mai spune că aşa cum este musafirul din ziua de Sfântul Vasile, bogat ori sărac, aşa va fi omul tot anul. Totodată, în ziua de Anul Nou, trebuie să se arunce prin casa spice de grâu, iar seara, acestea să fie strânse, pentru a fi din nou aruncate prin cămin în ziua de Sfântul Ioan. După aceea, se face un mănunchi din spice şi se pun la păstrare, fiind benefice pentru durerile de cap.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult