600 de euro despagubiri pentru intarzierea avionului
Ionela Chircu Daca pana acum pentru intarzieri de peste cinci ore oamenii puteau sa solicite rambursarea costului biletului de avion, de anul viitor, companiile de transport aerian vor trebui sa plateasca bani frumosi pasagerilor atunci cand aeronavele vor avea intarzieri semnificative.
Daune pentru trei ore de asteptare
Calatorii cu avionul vor avea posibilitatea sa ceara socoteala companiilor daca stau in aeroport mai mult timp decat este prevazut in programul anuntat. O noua directiva europeana prevede ca pentru o intarziere de trei ore pasagerii sa fie despagubiti cu sume care pornesc de la 250 de euro si ajung pana la 600 de euro. Pentru un zbor care urma sa fie pe o distanta de 1.500 de kilometri si a fost anulat, calatorii vor primi daune in valoare de 250 de euro, iar pentru o cursa de 3.500 de kilometri despagubirile ajung la 400 de euro. In cazul unui zbor international de peste 3.500 de kilometri, daunele se ridica la 600 de euro. Mai mult, pe viitor, Curtea Europeana de Justitie va penaliza companiile aeriene pentru anularea zborurilor.
Masa si cazare pentru cursele amanate o zi
Uniunea Europeana a adoptat o serie de drepturi ale pasagerilor aerieni prin care incearca sa-i protejeze. Astfel, aveti dreptul sa solicitati despagubiri in functie de distanta de zbor si de intarzierea produsa in urma redirectionarii cursei. In cazul in care zborul se anuleaza, beneficiati de compensatii financiare, cu exceptia cazului in care s-a anuntat cu 14 zile inainte ca va fi reprogramat la o ora apropiata de ora sa initiala, sau daca linia aeriana poate demonstra ca anularea a avut loc in circumstante extraordinare. In plus, in anumite cazuri, daca vi se refuza imbarcarea sau zborul fie are intarziere, fie a fost anulat, puteti beneficia de asistenta (masa, acces la mijloace de comunicare si, eventual, cazare la hotel daca plecarea este planificata pentru a doua zi).
Lista companiilor aeriene de evitat, afisata pe site
Autoritatile incearca sa-i sprijine pe cei care circula cu avionul si le-au pus la dispozitie o linie telefonica, 0080067891011, de unde pot obtine mai multe informatii. Numarul poate fi apelat din orice stat membru al Uniunii Europene. De asemenea, pasagerii pot afla care sunt companiile de care ar trebuie sa se fereasca, accesand site-ul ec.europa.eu.
Sesizati orice incident la compania de transport!
Atentie! Daca v-au fost incalcate drepturile puteti face o reclamatie companiei aeriene in cauza. In cazul in care sunteti nemultumit de raspunsul primit, puteti sa depuneti o reclamatie la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (daca incidentul a avut loc pe teritoriul Romaniei) sau la organismul national competent din tara in care s-a petrecut incidentul.