45 de case si peste 250 de gospodarii au fost inundate in patru sate in urma ploilor
Primarul comunei Mihaileni, Kosa Petru, a declarat ca in cele patru sate – Livezi, Nadejdea, Mihaileni si Vacaresti -, care formeaza comuna Mihaileni, au fost inundate 45 de case, ele fiind avariate in diferte proportii.
Apa a inundat peste 250 de gospodarii si anexe gospodaresti, a distrus complet culturile agricole de pe 21 de hectare, alte 70 de hectare cultivate fiind acoperite cu apa, 105 poduri si podete au fost distruse sau avariate, un dig de aparare, amplasat pe malul paraului Racu, a fost afectat pe o lungime de 20 de kilometri, fiind afectate si 180 de fantani si 240 de pivnite.
Apele s-au retras, in cursul noptii de vineri spre sambata, de pe cea mai mare parte a zonei inundate, insa localnicii se confrunta in prezent cu lipsa apei potabile, fantanile oamenilor fiind pline cu aluviuni.
Localnicii se pot aproviziona cu apa potabila de conducta de la sediile primariei si ale caminelor culturale si ca, in cazul in care solicitarea va fi foarte mare, va cere sprijinul ISU pentru a aduce apa cu cisternele. Valoarea pagubelor provocate de inundatii inca nu poate fi estimata, intrucat, potrivit primarului Kosa, sunt inca zone in care nu s-a putut intra.
Pompierii de la ISU si voluntarii pentru situatii de urgenta intervin in continuare pentru scoaterea apei din pivnite, curti si fantani, actiunea lor urmand sa dureze mai multe zile, avand in vedere numarul mare al acestora.