Este vestea momentului pentru următoarele categorii de români. Se dau 4.000 de lei de la Guvern, iar banii ar putea fi folosiți pentru renovarea casei, dar și pentru cumpărarea unor electrocasnice. Iată despre ce este vorba!
Potrivit ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloș, există un pachet de servicii sociale care se adresează următoarelor categorii sociale: familiile sărace cu mulți copii, persoanele în vârstă de 60 de ani care locuiesc singure și au venituri de până în 2.000 de lei și persoanele cu dizabilități.
Astfel, cu ajutorul pachetului social în valoare de 4.000 de lei, românii au posiblitatea de a-și repara locuința și, în plus, mai pot beneficia și de vouchere pentru electrocasnice, tot în valoare de 4.000 de lei.
„Avem un pachet de servicii pe care îl oferim pentru trei categorii de beneficiari: familiile sărace cu mulți copii, persoanele vârstnice care locuiesc singure și care au vârsta peste 60 de ani şi plafonul de venit până în 2.000 lei, dar şi persoanele cu dizabilități.
Este vorba de un pachet de servicii sociale care include și componenta aceasta de reparare a locuințelor, în special locuințele sociale care sunt proprietatea unităților administrativ-teritoriale, dar și proprietatea acestor categorii de beneficiari pe care le-am menționat.
Valoarea acestui voucher este de 4.000 lei pentru repararea locuințelor și, în plus, mai pot beneficia și de voucher pentru electrocasnice, pentru ceea ce înseamnă reintegrare socială, tot în valoarea de 4.000 lei.
Avem o țintă de 220.000 de beneficiari pe care o avem stabilită conform programului operațional”, a anunţat ministrul Fondurilor europene, Marcel Boloş, luni, în exclusivitate, la Antena 3 CNN.
Totodată, pachetul social include și serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice care sunt imobilizate la pat. Pachetul social este asigurat din fonduri europene.
„Noi încercăm ca mecanismul instituțional și financiar pentru ca să sprijinim categoriile acestea sărace de românii să îl avem finalizat în cursul trimestrului întâi, respectiv până la sfârșitul lunii martie și să putem începe acordarea efectivă, probabil începând cu trimestrul al 2-lea al acestui an.
Trebuie să precizez faptul că este un element de noutate pentru România că aceste acest pachet de servicii sociale include și serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice care sunt imobilizate la pat.
Avem aceste centre comunitare în cadrul cărora se vor presta aceste tipuri de servicii sociale care vor funcționa pe lângă autoritățile locale și este pentru noi un început de drum, pentru că un asemenea pachet complex de servicii sociale nu am mai avut până acum asigurat din fonduri europene.
În cel mai scurt timp sperăm să definitivăm mecanismul și să-l putem oferi în detaliu pentru beneficiarii pe care i-am menționat”, a continuat Marcel Boloş.