40 de zile fără Ion Dichiseanu! Imagini în premieră de la parastasul marelui actor
Tristă zi de primăvară pentru cinematografia românească și nu numai! Actorul Ion Dichiseanu se stingea pe 20 mai, lăsând în urmă regrete eterne, dar și o adevărată capodoperă de filme de neuitat. Duminică s-au împlinit 40 de zile de când ”Pierre Vaillant” a spus adio acestei lumi.
Familia și bunii prieteni s-au strâns duminică la căpătâiul celui care a încântat pe micile ecrane cu memorabilele roluri, cu farmecul său, cu finețea lui pentru parastasul de 40 de zile, la cimitirul Bellu. Gabriela Lucutar a făcut minuni la mormântul marelui actor, unde s-au întins însemnele Rapidului, ”Dichi” fiind un înfocat fan al formației din Grant, și unde a fost plasat un ecran pe care au rulat diferite secvențe din reprezentațiile celui care a fost Ion Dichiseanu. (CITEȘTE ȘI: ULTIMA DORINȚĂ A LUI ION DICHISEANU, MĂRTURISITĂ PE PATUL DE SPITAL. DIN PĂCATE, A MURIT ÎNAINTE SĂ SE ÎNDEPLINEASCĂ)
Un sobor de preoți a ținut slujba, momente în care cei prezenți lângă mormântul lui Dichiseanu au plecat capetele, în semn de recunoștință. Cei prezenți au rememorat, apoi, clipe de neuitat petrecute alături de actorul trecut în neființă la vârsta de 87 de ani. Apoi, au fost împărțite pachete cu mâncare, pentru sufletul lui Ion Dichiseanu.
Ion Dichiseanu, înmormântat cu onoruri militare
Celebrul actor Ion Dichiseanu se ducea în lumea celor drepți pe 20 mai 2021. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu, cu onoruri militare, și a primit ultimele aplauzele oamenilor care l-au iubit atât de mult. La căpătâi, până în ultimul moment, i-a stat familia, dar și toți cei care au vrut să-i aducă un ultim omagiu.
De câteva luni bune, Ion Dichiseanu se confrunta cu probleme grave de sănătate care l-au ținut la pat. Maestrul era internat în Spitalul Floreasca, după ce a fost infectat cu o bacterie care i-a provocat o pneumonie bilaterală. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de către medici, Dichiseanu se stingea. Fiica artistului mărturisea, în urmă cu ceva timp, că erorile unor medici ar fi condus la înrăutățirea stării de sănătate a tatălui său. “S-a dus să facă o radiografie, o simplă radiografie, pentru că i se părea că simte ceva la un plămân. Și i-am spus să merge să facem radiografia ca să se liniștească. Acolo ni s-a spus că e important să facă și un CT.
Analizele au fost interpretate greșit. Ni s-a spus că este cancer. Nu are niciun cancer! Deci oamenii de acolo au citit că ar avea cancer. L-au trimis la o bronhoscopie, la o altă clinică privată, pentru a i se preleva și o biopsie. La acea biopsie, o bacterie i-a infectat plămânul. Nu este vorba despre coronavirus. Este o bacterie foarte agresivă. Din punctul meu de vedere este o minune că vorbim despre el astăzi și că este încă alături de noi. A avut un diagnostic greu. Așa a ajuns la Spitalul Floreasca și medicii de acolo l-au pus pe picioare”, mărturisea Ioana Dichiseanu.
A fost căsătorit cu Simona Florescu timp de 23 de ani
Ion Dichiseanu a cunoscut-o pe Simona Florescu pe când avea 52 de ani, iar ea abia împlinise vârsta majoratului. Cei doi s-au căsătorit repede, iar la scurt timp a venit pe lume singura lor fiică. După un mariaj de 23 de ani, Simona și Ion Dichiseanu au divorțat în toamna anului 2009. Cei doi foști soți au rămas în relații foarte bune.
”Este normal să avem o relație, chiar dacă nu mai suntem căsătoriți. Secretul, așa cum îi spuneți voi, este educația, bunul simț, suntem doi oameni civilizați. Avem o nepoțică pe care trebuie să o creștem frumos, suntem bunicii ei și are nevoie de repere frumoase, mai ales acum cât este copil. Ne implicăm amândoi în educația ei, Simona o învață cântecele, eu poezioare. Trebuie să fie totul în armonie”, mărturisea Ion Dichiseanu.
Maestrul, cunoscut pentru numeroasele sale roluri
Ion Dichiseanu s-a născut pe 20 octombrie 1933 în Adjud. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru din București în 1959.
A fost cunoscut datorită activității sale artistice în cadrul Teatrului Nottara, precum și pentru numeroasele roluri care l-au consacrat în cinematografie, teatru de televiziune și teatru radiofonic. Din bogata filmografie a artistului, amintim: „Darclée” (1960), „Post-restant” (1961), „Porto-Franco” (1961), „Tudor” (1962), „Titanic vals” (1964) – Gigi Stamatescu, „Mofturi 1900” (1964), „Runda 6” (1965), „Dincolo de barieră” (1965), „Tunelul” (1966), „Frumoasele vacanţe (1967), „Amprenta” (1967), „Bătălia pentru Roma” (1968), „Aventurile lui Tom Sawyer” (1968), „Războiul domniţelor” (1969), „Castelul condamnaţilor” (1970), „Cântecele mării” (1971), „Printre colinele verzi” (1971), „Pistruiatul” (serial TV, 1973), „Muşchetarul român” (1975), „Cantemir” (1975), „Toate pânzele sus” (serial TV, 1977), „Dragostea şi revoluţia” (1983), „Racolarea” (1985), „Triunghiul morţii” (1999), „15” (2005), „Vocea inimii” (2006), „Supravieţuitorul” (2008). (NU RATA: DE CE A MURIT ION DICHISEANU? MAESTRUL ERA INTERNAT LA SPITALUL FLOREASCA)
În 1979, Ion Dichiseanu a fost distins cu Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România pentru rolul din lungmetrajul „Clipa”, în regia lui Gheorghe Vitanidis, iar în 2002 a fost decorat cu Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, „pentru prestigioasa carieră artistică şi talentul deosebit prin care a dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.
A primit o stea pe Aleea Celebrităţilor
În 2015, a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor, în semn de preţuire pentru întreaga activitate în domeniul teatrului şi filmului. Un an mai târziu, a lansat cartea „Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, în care evocă momente petrecute alături de celebra actriţă şi cântăreaţă Sara Montiel.
În martie 2017, actorul Ion Dichiseanu a primit „Premiul pentru Întreaga Carieră” în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Galei Premiilor Gopo, iar în luna mai, acelaşi an, a fost lansat la Bookfest volumul „Ion Dichiseanu: Adevărul, mai frumos decât legenda”, care cuprinde memoriile artistului şi multe informaţii pe care nu le-a povestit până acum.