40 de medici s-au luptat sa o faca bine!

De: Cancan
Publicat: 25/03/2010 | 00:00
Echipa. Ruby a fost fotografiata alaturi de medicii de la clinica veterinara din Cambridge care s-au ocupat de ea

In luna ianuarie, cand catelusa Ruby, din Marea Britanie, a fost lovita de o masina, stapanii sai au crezut ca aceasta nu mai are scapare. Transportata de urgenta la spitalul veterinar din Cambridge, Ruby a avut noroc sa dea peste o echipa de angajati dornici sa o ajute. Patruzeci de medici si asistente au ingrijit-o ca la carte pentru a-i salva viata. „Cand a venit la noi, catelusa avea picioarele din fata si sternul fracturate, un genunchi dislocat, rupturi de ligament si hemoragie interna”, si-a amintit unul dintre medicii care au operat-o pe Ruby. Acum, patrupedul se simte mai bine, dar, potrivit veterinarilor, nu isi va reveni complet decat peste aproximativ cinci luni. Pana in prezent stapanii catelusei au cheltuit 13.000 de euro pe interventiile chirurgicale, dar nu regreta, intrucat Ruby este ca si copilul lor.