34 de români au murit din cauza Covid-19 în ultimele 24 de ore! 1.240.273 de teste au fost prelucrate
Până astăzi, 2 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 53.186 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
27.592 de pacienți au fost declarați vindecați și 4.777 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.075 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 492 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 2413 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
Toți cei decedați aveau comorbidități
În intervalul 1.08.2020 (10:00) – 2.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 34 de decese (22 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Brăila, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Galați, Gorj, Mehedinți, Prahova, Teleorman, Timiș, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate cele 34 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.530. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 412 pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.240.273 de teste. Dintre acestea 14.215 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 8.525 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 5.690 la cerere.