Mirela Vaida, mărturisiri în premieră, printre multe lacrimi: ”Nu le-am spus niciodată!”
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » Știri interne » 30 noiembrie, zi liberă. Cât durează minivacanța

30 noiembrie, zi liberă. Cât durează minivacanța

De: Cancan 26/11/2018 | 19:48
30 noiembrie, zi liberă. Cât durează minivacanța
30 noiembrie, zi liberă. Cât durează minivacanța

Data de 30 noiembrie e zi liberă, nelucrătoare. Pe 30 noiembrie se sărbătorește anual Sfântul Apostol Andrei, care este considerat Ocrotitorul României și este unul dintre cei mai populari sfinți ai noștri. Aceasta zi este considerată din 2012, sărbătoare legală în care nu se lucrează, după cum s-a stabilit în Codul Muncii.

Prin urmare, salariaţii vor primi liber de la angajatori. 30 noiembrie, sărbătoarea Creștinării Poporului Român, a fost inclusă în lista liberelor legale în vara anului 2012. Totuşi, de atunci şi până acum, angajaţii cu program obişnuit, de luni până vineri, au beneficiat doar de două ori de timp liber cu ocazia acestei sărbători. Mai exact, 30 noiembrie a picat în timpul săptămânii în 2012 și 2015, iar în 2013 şi 2014 a picat sâmbătă, respectiv duminică. 

Cum trebuie să fii recompensat, dacă mergi la serviciu în 30 noiembrie

Chiar dacă sunt nevoiți să fie prezenți la serviciu în ziua de 30 noiembrie, salariații care lucrează în domenii în care activitatea nu poate fi întreruptă au dreptul, conform legislației muncii, să își ia o zi liberă în următoarele 30 de zile. Practic, cei care lucrează de Sfântul Andrei pot solicita angajatorului o zi liberă până în 30 decembrie. Compensarea cu timp liber corespunzător în urmatoarele 30 de zile se acordă, de asemenea, și angajaților din unitățile sanitare și cele de alimentație publică. (CITEȘTE ȘI: SFÂNTUL ANDREI! CE VRĂJI SE FAC DE SFÂNTUL ANDREI)

Codul Muncii mai prevede ca pentru celelalte cazuri în care nu se acordă  zile libere în sărbătorile legale „din motive justificate”, salariații trebuie să beneficieze de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzator muncii prestate în programul normal de lucru, potrivit avocatnet.ro. Angajatorii care nu oferă compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau sporul indicat de legislația muncii pot fi amendați cu o sumă cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei.

Câte zile libere vor avea românii în minivacanța de 1 decembrie 2018

Românii vor beneficia de o minivcanță în anul centenar, pentru că ziua de Sfântul Andrei (30 noiembrie), care este nelucrătoare, pică într-o zi de vineri. (VEZI ȘI: SFÂNTUL ANDREI, CE NU AI VOIE SĂ FACI ÎN ACEASTĂ ZI!)

Potrivit articolului 139 din Codului Muncii, din 2012, salariații cu program de lucru obișnuit, de luni până vineri, beneficiază de zile libere legale atât pe 30 noiembrie, când se sărbătorește Sfântul Andrei, cât și de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. 

Totuși, prevederile articolului 139 din Codul Muncii nu se aplică acelor locuri de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă pe fondul caracterului procesului de producție sau specificului activității, conform articolului 141 al legii 53/2003 – actualizată. Salariaților care nu beneficiază de zilele libere legal în minivacanța de 1 Decembrie li se asigură, în următoarele 30 de zile, compensarea cu timp liber corespunzător Dacă aceste zile libere compensatorii nu se pot acorda, atunci angajatorul este obligat să ofere un spor de salariu de bază de cel puțin 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Așadar, angajații vor fi liberi 3 zile, de pe 30 noiembrie până în 2 decembrie, când vor putea aniversa Centenarul Marii Uniri. Atenție, pentru 1 decembrie nu mai există locuri de cazare la Alba Iulia! Ce a rămas are prețuri ca la New York! La Alba Iulia, Centenarul este omagiat cu un monument gândit pe vremea lui Ion Iliescu și care seamănă cu logoul Facebook. 

Minivacanța de 1 decembrie. Calendarul zilelor libere până la finalul anului 2018:

30 noiembrie – Sfântul Andrei – vineri

1 decembrie – Ziua Națională a României – sâmbătă

25 decembrie – prima zi de Crăciun – marți

26 decembrie – a doua zi de Crăciun – miercuri

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
SOMODIETA, dieta inventată de Adelina Pestrițu! Așa se menține într-o formă de zile mari
SOMODIETA, dieta inventată de Adelina Pestrițu! Așa se menține într-o formă de zile mari
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Cât costă haina purtată de Gabriela Lucuțar „Regina Întunericului”, după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „E cadou!”. Experții în blănuri dezvăluie prețul
Cât costă haina purtată de Gabriela Lucuțar „Regina Întunericului”, după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „E...
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu:
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă:...
O profesoară a fost arestată după ce s-a aflat că avea o relație cu un elev de 13 ani. Și-a părăsit și soțul pentru el
O profesoară a fost arestată după ce s-a aflat că avea o relație cu un...
Ucraina se pregătește să arunce în luptă brigada de soldați antrenată în Franța, dotată cu tancuri și armament greu
Ucraina se pregătește să arunce în luptă brigada de soldați antrenată în Franța, dotată cu...
„Trebuie să se oprească”. Trump spune că războiul din Ucraina este o prioritate pentru viitoarea sa administrație de la Casa Albă
„Trebuie să se oprească”. Trump spune că războiul din Ucraina este o prioritate pentru viitoarea...
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Gabriela Lucuțar, pusă într-o situație dificilă după înmormântarea secretă a lui Silviu Prigoană. „Regina Întunericului” face un apel către Honorius Prigoană: „Au fost niște probleme”
Gabriela Lucuțar, pusă într-o situație dificilă după înmormântarea secretă a lui Silviu Prigoană. „Regina Întunericului”...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
Cum îl apară Gabriela Cristea pe Tavi Clonda: “Tu îți permiți să-ți dai părerea și să spui că Tavi nu știe să cânte?”
Cum îl apară Gabriela Cristea pe Tavi Clonda: “Tu îți permiți să-ți dai părerea și...
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp...
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire....
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Microsoft 365 Copilot a învățat limba română: Ce știe să facă
Microsoft 365 Copilot a învățat limba română: Ce știe să facă
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Adriana Bahmuțeanu îi atacă pe băieții și văduva lui Silviu Prigoană, care îi îngrădesc accesul la copiii ei:
Adriana Bahmuțeanu îi atacă pe băieții și văduva lui Silviu Prigoană, care îi îngrădesc accesul...
Planta care menține sănătos creierul și ajută sistemul cardiovascular. Crește foarte repede și o găsești, la liber, în multe locuri din România. Străinii o preferă în salate, în timp ce românii o consideră o simplă buruiană și evită s-o mănânce
Planta care menține sănătos creierul și ajută sistemul cardiovascular. Crește foarte repede și o găsești,...
Cât de des se udă mușcatele iarna. Trucul secret al florăriilor ca să înflorească spectaculos și să ai flori superbe
Cât de des se udă mușcatele iarna. Trucul secret al florăriilor ca să înflorească spectaculos...
Statul pune TAXĂ. Banii de care românii NU se vor bucura, deși i-au câștigat
Statul pune TAXĂ. Banii de care românii NU se vor bucura, deși i-au câștigat
ULTIMA ORĂ! Încă o nenorocire în familia lui Prigoană. A făcut AVC după ce a aflat că Silviu Prigoană a murit!
ULTIMA ORĂ! Încă o nenorocire în familia lui Prigoană. A făcut AVC după ce a...
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Avioanele de luptă ale britanicilor au monitorizat aeronave militare ruseşti lângă Marea Britanie
Avioanele de luptă ale britanicilor au monitorizat aeronave militare ruseşti lângă Marea Britanie
Anunț de ultimă oră despre Elena Udrea. Ce a decis Instanța. Răsturnare de situație
Anunț de ultimă oră despre Elena Udrea. Ce a decis Instanța. Răsturnare de situație
Vremea vine cu alte mari surprize. Nici meteorologii nu se mai așteptau
Vremea vine cu alte mari surprize. Nici meteorologii nu se mai așteptau
Locul de basm din România care te duce cu gândul la marile temple ale lumii. Misterul nedeslușit al „piramidei”
Locul de basm din România care te duce cu gândul la marile temple ale lumii....
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de...
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce și-au spus
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce...
Jake Paul, șocat de gestul adversarului său, Mike Tyson:
Jake Paul, șocat de gestul adversarului său, Mike Tyson: "Trebuie să mă ciupesc Tocmai am...
Ce înseamnă ”boala lui Calache”, expresia folosită des de foarte mulți români. Ce semnifică, de fapt
Ce înseamnă ”boala lui Calache”, expresia folosită des de foarte mulți români. Ce semnifică, de...
Cât a cheltuit un român la un restaurant din Ucraina. Acesta a rămas uimit când a văzut prețurile
Cât a cheltuit un român la un restaurant din Ucraina. Acesta a rămas uimit când...
Începe războiul pe averea lăsată de Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu a făcut primii pași pentru deschiderea succesiunii. Ce pretenții are vedeta
Începe războiul pe averea lăsată de Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu a făcut primii pași pentru...
×