250.000.000 de lei pe luna, energia la Palat
CUMPATAT. Pentru a trece fara probleme peste varful crizei mondiale preconizat a fi in acest an, Gigi Becali incepe sa reduca drastic din cheltuielile curente Patronul Stelei le-a pus in vedere angajatilor sa faca economie si sa stinga lumina atunci cand parasesc birourile din Aleea Alexandru, pentru a mai reduce din cheltuieli. Liviu Chirita Atunci cand s-a mutat in Palatul din Aleea Alexandru, Gigi Becali a avut o dorinta: „Voi pune stalpi de iluminat care vor merge non-stop, ca toata lumea sa vada ce mandrete de sediu are Gigi Becali”. Erau vremurile de glorie ale patronului Stelei, cand criza mondiala si DNA-ul erau simple himere. Acum insa, fara lichiditatile din trecut, bossul din Ghencea a decis ca e momentul sa stranga cureaua si sa reduca drastic din cheltuieli. Un exemplu elocvent este legat de factura energiei electrice de la Palat. Media lunara a acesteia este de circa 250.000.000 de lei vechi, o suma fabuloasa justificata de stalpii care ilumineaza cladirea, la lasarea intunericului. Pentru ca factura sa mai scada, Gigi le-a cerut angajatilor care lucreaza in sediul din Aleea Alexandru sa fie mai cumpatati si sa nu lase luminile aprinse atunci cand parasesc birourile si pleaca de la lucru.