Peste 250 de șoferi din România au rămas fără permis de conducere înainte de Crăciun. În cadrul acțiunii Blocada, organizată la nivel național de către Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), pentru prevenirea traficului și consumului de droguri, prevenirea faptelor de violență și pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, polițiștii au organizat 450 de filtre, au fost verificate 6.684 de autovehicule și legitimate 10.696 de persoane.
În cadrul acțiunii, polițiștii au descoperit 37 de infracțiuni, dintre care 16 de conducere sub influența alcoolului și 14 de conducere sub influența drogurilor.
Citește și: SCHIMBARE URIAȘĂ ÎN LEGEA PERMISELOR DE CONDUCERE ÎN ROMÂNIA. POȚI CONDUCE ȘI ALTE VEHICULE CU CATEGORIA B
Totodată, polițiștii rutieri au reținut 125 de certificate de înmatriculare și 254 de permise de conducere dintre care 44 pentru conducerea sub influența alcoolului și 63 pentru nerespectarea vitezei legale. Verificările pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 3.054 de testări cu dispozitivul etilotest/alcooltest și 110 cu aparatul din dotare, pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența substanțelor psihoactive.
„Au fost organizate 450 de filtre, în cadrul activităţilor desfăşurate, fiind verificate 6.684 de autovehicule şi legitimate 10.696 de persoane. Acţiunile pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei în trafic au continuat, fiind efectuate 3.054 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest şi 110 cu aparatul din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflaţi sub influenţa substanţelor psihoactive”, au precizat poliţiştii.