250 de lei pentru fiecare dintre cei 2,4 milioane de români, accesibili din iunie | OFICIAL
Vineri, 2 iunie, Ioan Marcel Boloș a anunțat faptul că voucherele de 250 de lei pentru cardurile alimentare și mese calde vor ajunge la români de la data de 15 iunie. 600 de milioane de lei vor fi direcționate către 2,4 milioane de persoane eligibile. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene din România a comunicat și faptul că va transmite și cei 500 de lei pentru haine și rechizite. Mai mult de atât, începând de anul viitor, suma ar urma să crească la 750 de lei. Oficialul a amintit și de sprijinul pentru nou-născuți, a cărui valoare va crește.
Marcel Boloș a ținut un discurs pe rețelele de socializare, în care a transmis faptul că voucherele alimentare cu care românii pot achiziționa alimente de bază, dar și mese calde din restaurantele și localurile partenere ajung la cei vizați în cea de-a doua jumătate a lunii iunie 2023:
„Am primit zilele acestea zeci de mesaje din partea dumneavoastră despre măsurile sociale pe care Guvernul României le implementează din bani europeni. Cele mai multe dintre acestea își găsesc răspunsul în materialul de mai jos.
Poate cel mai important anunț este legat de data la care încărcăm o nouă tranșă de 250 de lei pe cardurile pentru alimente și mese calde: de la 15 iunie vom transfera 600 de milioane de lei către toţi cei 2,4 milioane de beneficiari eligibili”
Vești bune pentru elevii din România! Se dau 500 de lei de la stat
Elevii cărora părinții nu le pot asigura haine, rechizite și cele necesare pentru a merge la școală vor primi, zilele acestea, cei 500 de lei promiși de la stat. În plus, cei 400.000 de copii vizați ar putea primi, din anul școlar 2023-2024, 750 de lei, în loc de 500 de lei:
„În ceea ce privește cardurile educaționale pe care încărcăm cei 500 de lei pentru haine și rechizite: am încărcat şi ultimele 50.000 de carduri unde eram restanţi, astfel că peste 400.000 de copii vulnerabili din România au primit ajutorul în acest an școlar.
Atenție, cardurile se încarcă o singură dată pe an. Am primit și mesaje de la beneficiari pentru care virasem deja ajutorul încă din toamnă. Aici aș mai puncta că vrem ca de anul viitor ajutorul să fie de 750 de lei”
(CITEȘTE ȘI: Se dau vouchere de 300 de lei! Categoria de români care poate beneficia de acești bani)
Programul „Sprijin pentru nou-născuți”
În discursul său, Marcel Boboș a anunțat faptul că mamele din România pot primi 2.000 de lei când aduc pe lume un copil. Din această sumă, pot achiziționa îmbrăcăminte, lenjerie, produse de igienă și multe altele pentru cel mic, dar nu alimente. Laptele praf este, bineînțeles, o excepție. Bonus: autoritățile au în plan să mărească suma la 3.000 de lei!
„Ultimul aspect, referitor la tipurile de cheltuieli care sunt eligibile cu voucherul de 2.000 lei pe care l-am oferit prin programul „Sprijin pentru nou-născuți”: pot fi achiziționate produse precum: îmbrăcăminte, lenjerie, sac de dormit, scutece, produse pentru igienă (șampon, săpun, unguent), comprese sterile, termometru, lapte praf. Nu pot fi achiziționate alimente.
Închei cu o veste bună: din analizele noastre reiese că în următorii ani putem creşte valoarea sprijinului pentru mame la 3.000 de lei, așa că voi propune această măsură în Guvern”, a anunţat, vineri, ministrul Marcel Boloş.
(CITEȘTE ȘI: Vouchere pentru alimente 2023. Când vor primi românii vulnerabili a treia tranşă de bani)