Potrivit datelor transmise de către Guvern, până pe data de 22 mai tinerii care au până în 26 de ani pot beneficia de 200 de euro de la stat. Banii vor fi acordați sub formă de vouchere pentru achiziționarea unui calculator nou. Lista nominală a dosarelor acceptate va fi comunicată pe data de 14 iunie.
Tinerii, care sunt elevi sau studenți, la stat sau la privat, au până în 26 de ani și un venit brut pe membru de familie mai mic sau egal cu 500 de lei, pot face parte din programul Euro 200. Cei care îndeplinesc toate criteriile vor putea primi vouchere în valoare de 200 de euro pentru a-și cumpăra un calculator.
Depunerea cererilor și dosarelor se va face până la data de 22 mai 2023. Ulterior, pe 14 iunie, va fi afișată lista nominală a beneficiarilor pe portalul Ministerului Educației. În perioada 19 – 22 iunie, personale nemulțumite vor putea depune contestații. Banii pentru achiziția calculatoarelor vor fi trimiși în perioada 21 – 31 august, iar valabilitatea voucherelor este cuprinsă în perioada 21 august – 16 octombrie 2023.
În anii precedenți, se puteau încadra în programul Euro 200 doar tinerii care proveneau din familii în care venitul maxim pentru fiecare membru era de 250 de lei.
(CITEȘTE ȘI: Se dau bani de la stat pentru elevi! Ce trebuie să conţină dosarul bursei sociale pentru 2023 – 2024)
Pentru a putea beneficia de cei 200 de euro de la stat, configurația minimă a dispozitivelor este:
De asemenea, pentru a putea face parte din program, calculatoarele trebuie să aibă și un sistem de operare licențiat.
(CITEȘTE ȘI: Se dau bani de la stat! Câte 180 de lei pentru 100.000 de familii din România. Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp)
Iată lista completă de acte necesare pentru tinerii care se încadrează în criteriile impuse de programul Euro 200:
(CITEȘTE ȘI: Se dau bani de la stat! Categoria de români care poate beneficia de vouchere de 200 de euro)