Cum și-a anunțat Adriana Simionescu familia că este însărcinată: ”Le-am jurat că e al meu”
Fiica cea mică a lui Adrian Minune traversează cea mai frumoasă perioadă din viața sa, după ce a rămas însărcinată. Adriana Simionescu și-a uimit familia când le-a dat vestea cea mare. Cum au reacționat aceștia.
Pe lângă sarcină, cea mai frumoasă etapă din viața ei, Adriana Simionescu se pregătește de nuntă. Iată cum au reacționat cei dragi, în momentul în care le-a dat vestea cea mare. (CITEȘTE ȘI: PRIMELE IMAGINI CU ADRIANA SIMIONESCU, DUPĂ CE S-A AFLAT CĂ ESTE ÎNSĂRCINATĂ. MOMENTE EMOŢIONANTE PENTRU FAMILIA LUI ADRIAN MINUNE)
Adriana Simionescu: ,,Nu m-au crezut din prima”
În cadrul unui interviu pe care l-a oferit, Adriana Simionescu a mărturisit că familia sa nu a crezut-o în momentul în care le-a spus că este însărcinată, crezând că este o glumă. Mai mult decât atât, mama ei a crezut că este vorba despre testul de sarcină al surorii ei.
,,I-am zis mamei ‘Ține și tu testul ăsta’, la care ea ‘Ce?’ S-a uitat și a zis că o păcălesc, că e copilul lui Karmen. Ce sens avea să zică treaba asta, am rămas așa…Pe bune? Serios? Le-am jurat că e al meu. Nu m-au crezut din prima.
Ei sunt obișnuiți ca eu să fiu copilul ăla nebun, rebela familiei. Eu plec când vreau, vin când vreau, eu fac ce vreau. Fiind copilul mijlociu… Adi e cel mai răsfățat, pentru că e cel mai mic. Karmen e cea mai mare, înainte era ea prima, pe ea o ducem, ei îi facem. Acum ea e doamna familiei, copil, Sofi, primul nepot. Ei erau obișnuiți cu mine cu plecările, petrecerile, altceva.
Îți dai seama, când au văzut testul nu m-au crezut pe bune. Eram toți în aceeași casă. Eu așa am aflat, am avut pur și simplu o presimțire ciudată. Nu am văzut niciun fel de semn, nici fizic, nici pofte, nici greață, doar presimțirea. Am fost, am luat testul și a fost să fie.
Pur și simplu a fost o chestie de moment. Am văzut două linii, m-am înverzit, m-am îngălbenit. Toată familia mea era în casă când am aflat și a trebuit să le spun, nu am putut să țin secret.”, a declarat Adriana Simionescu, potrivit wowbiz.ro.