Povestea unui tânăr a reușit să impresioneze o întreagă comunitate. În ziua în care a absolvit facultatea a mers la mormântul mamei sale cu diploma în mână, însă, când s-a apropiat a avut parte de o surpriză. Detalii tulburătoare!
Uneori soarta este crudă și nedreaptă, dar, pentru un tânăr, care a rămas orfan de mamă, durerea l-a determinat să fie ambițios și hotărât să își urmeze cursul vieții. Chiar și în absența celei mai iubite ființe, băiatul a reușit să își termine studiile și, astfel, să-i demonstreze mamei lui, plecată în ceruri, că are un copil de nota 10.
În ziua în care a absolvit facultatea, tânărul a mers la mormântul mamei lui. A luat cu el și diploma, iar când s-a apropiat de locul de veci, băiatul jură că a auzit-o când îi spunea cât de mândră este de el și cât îl iubește.
Povestea tânărului a devenit virală pe rețelele de socializare, acolo unde a primit o mulțime de mesaje de încurajare.
“Felicitări, fii sigur că și mama ta se bucură pentru tine și te veghează din Cer/ Felicitări, tinere! Mama ta te-a ajutat să fii ce ești acum / Mergi cu fruntea sus înainte, chiar dacă greutățile vieții apasă greu”, au fost doar o parte din comentariile primite.
Sursa foto: Facebook