Mihai Tudose, atac la liberali: Ludovic, când te uiți la sondaje de acum, să ai grijă să întrebi: „Ce viteză prinde?”
Mihai Tudose a lansat un atac la adresa liberalilor și în special la adresa premierului, pe care îl consideră lipsit de empatie, după ce acesta a dialogat cu o persoană cu handicap, pe care a întrebat-o ce viteză prinde scaunul cu rotile.
Mihai Tudose i-a criticat pe liberali – informează GÂNDUL.RO – pentru gestul primarului din Sângeorz-Băi care și-a agresat copilul, deși partidul s-a dezis de acest personaj și a condamnat orice fel de violență împotriva copiilor:
„Dezumanizarea liberală
Nu mai ține de politică. Ține de lipsă de omenie! Ce altceva e să-ți umilești copilul dezbrăcat, să mai și filmezi abjecția și apoi să ai ca singură problemă faptul că relele tratamente au devenit publice? Primarul din Sângeorz-Băi crede că e vorba de alegeri aici. Nu! E vorba de comportamentul lui abuziv și de semnele de întrebare pe care le ridică despre sănătatea lui mentală. Dacă filmulețul ăsta ar fi răspândit în Parlamentul European, PNL ar zbura direct la grupul extremist! Asta, dacă nu se delimitează urgent de ”tătuca” de ev mediu. Care dă și citate din biblie… Suflet mare, de liberal… Pe aceea cu ,,ochi pentru ochi….” a rumegat-o oare bovina ?”, a scris Mihai Tudose pe Facebook.
Mihai Tudose: Să ne mai mirăm că nu sunt bani de pensii și alocații?
Social-democratul Mihai Tudose nu a ratat momentul de a-l critica pe premierul Ludovic Orban.
„Dar ce așteptări să ai, când vezi ”empatia” premierului Orban față de un om în scaun cu rotile, căruia atât a simțit să-i spună: ”ce viteză prinde?”
Să ne mai mirăm că nu sunt bani de pensii și alocații? Ori pentru tabletele elevilor, că mâine-poimâine ne întoarcem la așa-zisa școală online? Sau pentru tichetele pentru copii, propuse de dna Turcan în opoziție și tăiate la jumătate de aceeași dnă Turcan la guvernare?
Ludovic, când te uiți la sondaje de acum, să ai grijă să întrebi: ”Ce viteză prinde?”
La vale, evident…”, a scris Mihai Tudose pe Facebook.