20.000 de euro, bonus de la stat! Ce trebuie să facă, însă, românii pentru a lua banii
Statul le dă 20 de mii de lei românilor care vor să-şi pună pe case panouri fotovoltaice. Cu ajutorul lor, vor putea produce curent electric. Specialiştii spun că vara panourile vor fi suficiente pentru a alimenta o locuinţă, iar surplusul va ajunge în reţeaua naţională.
Noul program al Administraţiei Fondului de Mediu le acordă 20 de mii de lei celor interesaţi să producă acasă curent, prin montarea unor panouri fotovoltaice. Facem un calcul ca să vedem ce vă puteţi cumpăra cu aceşti bani:
Un panou fotovoltaic nu este foarte scump, împreună cu sistemul de prindere ajunge să coste aproape 600 de lei. În schimb, sunt scumpe accesoriile sistemului fotovoltaic. Este vorba de un invertor, panoul electric şi cablurile electrice. Cu alte cuvinte, din banii alocaţi de fondul de mediu vă permiteţi să cumpăraţi aproape 15 panouri fotovoltaice.
Programul ar trebui să înceapă de la mijlocul lunii martie, când Fondul de Mediu va avea în sfârşit bugetul aprobat.
Există anumite restricţii pentru cei care vor să se înscrie în program. Beneficiarii, persoane fizice, cetăţeni români, proprietari de case la curte, trebuie să mai vină cu 2200 de lei.
Foarte important, nu trebuie să aibă datorii la stat şi au nevoie de obţinerea unor documente, anunță stirileprotv.ro.
Cornel Brezuica, preşedintele Administraţiei Fondului de Mediu: “90 de zile, termenul de obținere a acordului de racordare. Va pierde înscrierea dacă nu va avea acest document.”
Documentul de racordare este important, pentru că proprietarii de case vor putea livra curentul în plus sistemulul naţional, când nu-l vor folosi, în special vara. Cu alte cuvinte, vor deveni producători şi vor primi bani, care vor fi scăzuţi de distribuitorul de energie electrică de pe factură.
Dumitru state, distribuitor de panouri: “Nu devii milionar, pentru că preţul de vânzare al kilovatului este mult mai mic decât preţul de cumpărare al kilovatului. Sunt pierderi cauzate de pierderile cu injectarea în reţea. Cu un sistem de 20 mii lei, poţi să devii 60 – 80 la sută independent.”
De programul de 130 de milioane de euro vor putea beneficia aproape 30 de mii de proprietari de case. Blocurile nu sunt acceptate în proiect.