1,7 milioane de doze AstraZeneca ar urma să fie vândute de România

Publicat: 01/06/2021 | 15:25

Guvernul pregătește un cadru legal pentru a putea vinde altor state dozele de imunizare dezvoltate de compania farmaceutică AstraZeneca.

În prezent, România are un surplus de circa 1,7 milioane de doze de vaccin AstraZeneca. A primit 2.438.880 de doze de ser, din care au fost administrate 743.956 doze. Restul se află la Institutul Cantacuzino din Bucureşti, pe stoc.

Românii nu mai vor să se vaccineze cu AstraZeneca după speculațiile privind o posibilă tromboză. Potrivit reglementărilor europene, statele membre pot dona dozele suplimentare sau le pot vinde, fără a face profit.

Adresabilitatea pentru acest vaccin a scăzut foarte mult, este cumva un trend care se regăsește la nivel european. Tocmai de aceea, la nivel european se pregătește un mecanism, pe de o parte de donație prin mecanismul COVAX, sau de revânzare către state terțe. Inclusiv în România se pregătește acest mecanism de revânzare sau de donație și e foarte probabil că așa se va întâmpla, vor fi o parte donate, o parte revândute”, a declarat Valeriu Gheorghiță la Digi24.

Coronavirus România, 1 iunie 2021

Până astăzi, 1 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.077.978 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.040.527 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 241 cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În intervalul 31.05.2021 (10:00) – 01.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 41 de decese (22 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Buzău, Botoșani, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj,   Prahova, Sibiu, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București.