17 copii din Brăila, spitalizaţi după ce au băut apă cu antigel. Curgea la chiuveta şcolii!
Au fost demarate două investigaţii, la Poliţie şi la Inspectoratul şcolar. Din primele informaţii e vorba despre o lucrare la centrala termică a şcolii, în urma căreia antigelul s-ar fi scurs în sistemul de alimentare cu apă. Este posibil să fi ajuns în reţeaua de alimentare şi a caselor din împrejurimi. Copiii au consumat apă după ora de educaţie fizică şi au constatat că are un gust ciudat, dulceag. Au anunţat profesorii şi imediat au fost alertate serviciile de urgenţă, iar copiii au fost transportaţi la spital, arată DIGI24.
Deocamdată starea lor este bună, dar efectele în cazul ingerării de antigel intervin după 3-4 ore, a explicat Alina Neacşu, director medical şi purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Brăila. Elevii vor rămâne internaţi la Pediatrie cel puţin 24 de ore pentru a fi monitorizaţi.
„Şcoala este în reabilitare. Constructorul a decis să introducă antigel în instalaţii pentru că vine sezonul rece. Din motive neelucidate, antigelul a ajuns în instalaţia de alimentare cu apă şi copiii, după ora de educaţie fizică, au consumat apă, şi-au dat seama că are un gust ciudat, dulceag şi au anunţat profesorul de serviciu”, a explicat Cătălin Canciu, inspector şcolar judeţean.
Imediat, conducerea şcolii a luat măsuri pentru a preveni ca alţi copii să conume apă contaminată.
Cine are ghinon să înghită antigel trece prin suferinţe mari, spun medicii. Convulsii, dureri abdominale, tulburări cardiace, tulburări neurologice, iar substanţa anticorozivă poate chiar să ducă la blocarea rinichilor. Totul depinde de cât de mult lichid a băut şi cât a stat substanţa toxică în corp.