15 suflete așteaptă un miracol într-o comună din Olt
O familie din Călui, județul Olt – cu 15 membri, dintre care opt copii – se luptă să trăiască, într-o sărăcie lucie. Locuiesc cu toții într-o casă care stă să se prăbuşească pe ei… Impresionați de situația celor 15 suflete, membrii Centrului de Limbi Străine din Craiova și ai Asociației pentru Educație Creativă și Cercetare Directă dedică familiei din Călui un spectacol de Crăciun al elevilor. În cadrul spectacolului, care va avea lor în 19 decembrie, se pot face donaţii, constând în haine, jucării și alimente pentru cei 15 membri ai familiei. CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, are toate detaliile poveștii emoționante. (NU RATA: I-AU MURIT DOI COPII, SOȚUL, I-A ARS CASA, IAR ACUM…)
„Stâlpul familiei” este Petria Voicu, o bătrână de 83 de ani, care nu știe să scrie și să citească. Ea locuiește într-o “casă” formată dintr-o singură cameră, care nu are mai mult de 10-12 metri pătraţi.
În ciuda neajunsurilor, familia este foarte unită
Întreaga „casă” cuprinde o mașină de foc, pe care Petria gătește și care încălzește camera, un pat și o masă. Pereții sunt ridicați din pământ (paiantă sau chirpici), pe jos este tot pământ. În aceeași curte, locuiesc trei fii ai săi (56, 29 și 28 de ani), o fiică (43 ani), două nurori și opt nepoți (14, 13, 7, 6, 5, 4, 3 ani și un bebeluș de 11 luni).
Sunt 15 suflete chinuite de neajunsuri, dar cumva fericite să fie împreună. Și asta pentru că familia este una unită. (VEZI ȘI: POVESTEA COLECȚIONARULUI DE ZÂMBETE)
Au nevoie de haine, jucării, alimente…
Ce mici au, evident, nevoie de școală, de educație, de sprijin și încurajare, pentru ca viitorul lor în această curte să arate altfel, iar viața lor să se schimbe. (NU RATA: El e avocatul-samurai care îi învaţă pe copii artele marţiale)
„Încercăm să le facem o mică bucurie de Crăciun! Centrul de Limbi Străine May Lily și Asociația pentru Educație Creativă și Cercetare Directă dedică spectacolul de Crăciun al elevilor May Lily familiei Voicu din Călui, invitându-vă pe dvs., părinți și copii, de la May Lily sau oriunde, să donați, din preaplinul dvs., haine, jucării și alimente pentru cei opt copii, pentru întreaga familie”, spun reprezentanţii Centrului de Limbi Străine.
În șosete de lână, prin noroi
Ei dau detalii emoționante despre ceea ce au văzut acasă la familia greu încercată.
“Nu am observat jucării în curtea familiei Voicu. O fetiță a spus că își dorește o păpușă, un băiețel – un tractor. O mămică ne-a mărturisit că fiul de 5 ani are o singură pereche de ghete de iarnă și acestea îl strâng, îi sunt mici. Am văzut cum unul dintre copii nu avea încălțăminte în picioare, alergând prin curte, prin nămol, în șosete de lână”, mai spun oamenii cu suflet mare care vor să ajute. (VEZI ȘI: POVESTEA PREOTULUI DORU NEMURITORU)
Spectacol caritabil
Spectacolul caritabil se va desfășura în data de 19 decembrie 2019, la Aula Buia a Universității din Craiova, complex Agronomie, orele 18:00-20:00. Pe scenă vor urca peste 70 de elevi ai Centrului de Limbi Străine May Lily, într-un spectacol surpriză de Crăciun (muzică, dans, teatru).
Cei care vor să doneze haine, jucării sau alimente pentru familia Voicu o pot face în Craiova, la sediul Centrului de Limbi Străine May Lily, Str. Gheorghe Doja, nr. 2A, etaj 3 sau direct la spectacol, la intrare fiind organizat un spațiu de colectare a donațiilor.
Intrarea la spectacol este gratuită, dar se va face în limita locurilor disponibile în Aula Buia. (CITEȘTE AICI: POVESTEA TULBURĂTOARE A BĂIEȚELULUI DE 4 ANI PE CARE L-A ”ÎNFIAT” UN TAXIMETRIST)
Donațiile în bani se pot face și în contul Asociației pentru Educație Creativă și Cercetare Directă, cu mențiunea „Donație pentru familia Voicu Petria din Călui”: RO48BRDE170SV38990381700.