14.500 de euro pe zi va castiga Chivu la Inter
Adio, Roma! Transferul lui Chivu este cireasa de pe tortul aniversarii centenarului celor de la Inter Milano Banet. Massimo Moratti ii va umple buzunarele internationalului nostru, care va fi cel mai bine platit fotbalist roman Alexandru Mazilu Cristian Chivu va dormi pe bani de acum incolo. Capitanul nationalei a dat lovitura odata cu transferul la Internazionale Milano, grupare care se afla in primele zece cluburi din lume. Aici, fundasul nu va duce grija banilor, care vor curge garla de la robinetul patronului Massimo Moratti. In cei cinci ani pe care ii va petrece la campioana Italiei, Cristi va castiga o suma colosala pentru fotbalul romanesc, 26,5 milioane de euro. Salariul e unul incredibil de mare, 5,3 milioane de euro – aproximativ 100.000 de euro pe saptamana, circa 14.500 de euro pe zi -, in comparatie cu ceilalti jucatori romani care evolueaza prin Europa. Adrian Mutu, starul celor de la Fiorentina, incaseaza, intr-un an, doar jumatate din banii pe care ii va ridica Chivu in aceeasi perioada. Dupa patru ani petrecuti la Ajax si inca patru la AS Roma, internationalul roman se poate gandi serios la marile trofee pe care le poate cuceri cu singura echipa care nu a retrogradat in ligile inferioare din Italia.
S-au scos si romanii
AS Roma a iesit bine din acest transfer, intins pe durata a doua luni. Clubul capitolin aproape ca si-a recuperat cei 18 milioane de euro platiti in urma cu patru ani olandezilor de la Ajax. In afacerea incheiata intre Roma si Inter, cele doua cluburi au batut palma pentru 16 milioane de euro. Aflat la Milano pentru parafarea contractului, Chivu a ratat, in urma cu doua zile, aniversarea celor 80 de ani de existenta a gruparii romane.