140 de ani de relaţii diplomatice între SUA şi România! Ambasadorul SUA la București: „Poporul român nu are prieten mai bun decât poporul american”

Publicat: 14/06/2020 | 15:18

S-au împlinit 140 de ani de relații diplomatice între România și SUA, iar cu această ocazie ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, a mulțumit poporului român pentru colaborare și a evidențiat relația bună care s-a creat între cele două țări de-a lungul timpului.

În cadrul discursului pe care l-a ținut cu această ocazie, Adrian Zuckerman, a amintit de începuturile relației dintre cele două țări și a ținut să evidențieze ajutorul reciproc pe care și-l oferă. (CITEȘTE ȘI: SUA STĂ PE UN BUTOI DE PULBERE. ÎNCĂ UN TÂNĂR AFRO-AMERICAN UCIS DE POLIȚIȘTI, LA ATLANTA)

 „Astăzi sărbătorim 140 de ani de relaţii diplomatice între Statele Unite ale Americii şi România. În această zi, în 1880, predecesorul meu, Eugene Schuyler, agent diplomatic şi consul general a fost recunoscut ca reprezentant oficial al Statelor Unite în România. În luna noiembrie a aceluiaşi an, preşedintele Rutherford B. Hayes l-a primit pe colonelul Sergiu Voinescu, trimis special al viitorului rege Carol, la prima misiune diplomatică a României în Statele Unite. De atunci până în prezent, ţările noastre s-au apropiat.

„După căderea comunismului, în 1989, România a considerat Statele Unite partener şi prieten. În 1997, ţările noastre au devenit parteneri strategici; în 2004, România a devenit stat membru NATO. Această relaţie continuă să aducă beneficii ambelor ţări în prezent. De la militari care colaborează umăr la umăr în toată lumea pentru a ne proteja libertăţile, la vizita unei echipe medicale româneşti în Alabama, pentru a-i ajuta pe americani în timpul pandemiei de COVID.”, a spus acesta. (VEZI ȘI: DONALD TRUMP A DECIS RETRAGEREA SUA DIN ACORDUL MILITAR CU RUSIA! CE CONSECINȚE LA NIVEL GLOBAL ATRAGE ACEST LUCRU)

Iar în final, Adrian Zuckerman a încheiat cu o mulțumire adresată României. „În numele americanilor şi al preşedintelui Trump, îţi mulţumesc, România, pentru cei 140 de ani de prietenie şi cooperare. Mulţi înainte!”.