13 victime, in urma unui accident rutier, in judetul Valcea! Soferul unui microbuz a adormit la volan
Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Valcea, Alina Teodorescu, accidentul a avut loc in localitatea Raureni, primele informatii aratand ca soferul microbuzului a adormit la volan, iar masina a derapat si s-a oprit intr-un sant de pe marginea drumului, ramanand aplecata pe partea dreapta, fara a se rasturna, potrivit MEDIAFAX.
In urma accidentului, au fost raniti toti cei 12 pasageri din microbuz, precum si soferul.
Echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanta Valcea si SMURD ajunse la fata locului i-au preluat pe raniti, transportandu-i la spital pentru investigatii medicale, starea acestora nefiind grava.
Traficul in zona nu este blocat.
R.O.