13 sfaturi utile pentru a renunța la fumat. CANCAN.RO te învață cum să renunți la viciul responsabil pentru moarte!

Publicat: 27/07/2022 | 15:30

 Cu toții știm că fumatul dăunează grav sănătății, însă o mulțime de oameni sunt atrași de acest viciu. Dincolo de numeroasele riscuri la care ne expunem odată cu fumatul, pretul țigărilor a crescut considerabil, iar mulți dintre fumători doresc să scape de acest obicei negativ. În salvarea lor, însă, am venit cu câteva sfaturi menite să îi ajute să își ducă planul la bun-sfârșit. De menționat este faptul că, dorința este cea mai importantă atunci când vine vorba de o astfel de schimbare.

Cu siguranță nimănui nu îi este ușor să renunțe la țigări din prima, dar datorită recomandărilor precizate de către specialiști drumul de la dorință la realizare va fi unul mult mai simplu. Există nenumărate avantaje pentru nefumători. În primul rând, îmbunătățirea stării de sănătate va fi rapid resimțită.

Cum să renunți la fumat în timp record?!

Pe langă acest aspect important, nefumătorii au parte de o listă generoasă de beneficii. Odihna celor care nu au acest viciu răspândit este incomparabilă cu cea a fumătorilor. Un studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea Johns Hopkins demonstrează faptul că cei din urmă sunt predispuși la nenumărate tulburări ale somnului. De asemenea, rănile corpului se vindecă mult mai ușor pentru nefumători, care nu au nicotina în sânge. Mirosul neplăcut al hainelor dispare, deoarece lipsa fumului este resimțită imediat. Pentru nefumători, ridurile și părul alb apar mult mai târziu în comparație cu cei dependenți de țigări.

Substanțele regăsite în tigări contribuie la deteriorarea organismului atât pe exterior, cât și pe interior, lăsând în urma sa efecte vizibile. Nu în ultimul rând, renunțarea la fumat te ajută să te bucuri de gust, Cercetatorii au constatat că, cei din rândul fumătorilor sunt mai putin receptivi la aromele dulci prin comparație cu cei care nu au fumat niciodată. Trebuie să țineți cont inclusiv de faptul că dacă vă doriți să renunțați la acest obicei, trebuie să se întâmple totul treptat.

Stoparea bruscă a fumatului nu face decât să înrăutățească și să vă îngreuneze procesul de schimbare. La început este de preferat să evitați alcoolul sau cafeaua care vă împing din nou spre cosumul țigărilor. Industria farmaceutică a inventat pentru cel mai răspândit viciu, diferite medicamente care înlocuiesc senzația de fumat.

( NU RATA: VESTE ŞOC PENTRU MILIOANE DE FUMĂTORI DIN ROMÂNIA! CE SE ÎNTÂMPLĂ DE LA 1 AUGUST 2022 )

Sfaturi pentru abandonarea viciului suprem

Rezultatul acestora însă este vizibil abia după o perioadă îndelungată. Este recomandat deopotrivă să începeți un stil de viață sănătos compus din mișcare și alimentație bogată în vitamine. Datorită renunțării la fumat, puteți economisi o frumoasă sumă de bani. Astfel, ca motivația să fie mai mare setați-vă diverse recompense pentru fiecare pas făcut în spre îmbunătățirea sănătății dumneavoastră. Iată cele 13 strategii recomandate de către medici pentru a reuși să renunți la fumat:

  1. Formulați-vă un motiv clar pentru care doriți să vă lăsați de fumat.
  2. Nu renunțați la țigări brusc.
  3. Înlocuiți țigările cu alte produse care conțin nicotină.
  4. Încercați un tratament medicamentos.
  5. Gășiți-vă un aliat.
  6. Evitați alcoolul și alte activități care vă pot declanșă pofta de a fuma.
  7. Gestionați mai bine stresul.
  8. Curățați-vă cât mai bine casa.
  9. Faceți mișcare.
  10. Consumați fructe și legume.
  11. Nu renunțați nicio clipa la ceea ce v-ați propus.
  12. Stabiliți o recompensă.
  13. Renunțați la fumat cu gândul la starea dumneavoastră de sănătate.

( CITEȘTE ȘI: TOP 3 CELE MAI IMPORTANTE SFATURI CA SĂ TE LAŞI DE FUMAT! DACĂ PUI ÎN APLICARE ACESTE TRUCURI, RENUNŢI NEGREŞIT LA ŢIGĂRI )

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

 

This browser does not support the video element.