116 copilași din Argeș mistuiți de flăcări într-un incendiu absurd în Vinerea Mare. Povestea unei tragedii care a zguduit România interbelică

Era Vinerea Mare atunci, în 18 aprilie 1930. Preotul Dumitru Vişinescu şi mulţimea de enoriaşi se pregăteau pentru slujba de Denie, cuvenită fiecărei seri a Săptămânii Patimilor de dinaintea Învierii Domnului. Biserica din Costeşti, un mic lăcaș de numai 24 de metri pătrați, avea pe-atunci o bătrână vârstă ce depăşea două secole. Lemnul era putred, stâlpii, grinzile, bârnele erau şubrezite, iar la fiecare pas, podeaua gemea a neputință. Precum toate bisericile vremii de prin partea Munteniei, n-avea uşă, ci doar o deschizătură joasă, lată de puțin peste jumătate de metru, cât să treacă un singur om, cu capul plecat. Ferestrele erau mici ochiuri de geam şi ferecate cu gratii de metal. Nu avea nici ușă la altar, iar cea de la intrare se deschidea către înăuntru. Părintele Dumitru ceruse de cu un an înainte aprobare Patriarhiei, pentru a-şi ţine slujbele în cealaltă biserică a satului, cea de piatră, mai solidă, mai încăpătoare.

Înțelegerea care i-a transformat pe copii în îngeri cerești

Încuviinţarea nu venise, căci biserica cea de piatră abia se ridicase, era nefinisată, dar, mai ales, nu era încă sfinţită. Pe la opt seara, în curtea bisericii s-a iscat un început de gâlceavă. Sătenii încercau să-l convingă pe preot să ţină slujba afară. Erau aproape 200 de oameni și Casa Domnului neîncăpătoare. În cele din urmă, s-au împăcat așa: în biserică aveau să stea numai copiii – 116 elevi de şcoală primară şi elevi de liceu, era vacanța de Paște, cel mai mic dintre ei, o fetiţă de numai opt ani – iar părinţii şi bunicii să rămână afară. După nici jumătate de oră, s-a aprins iadul în Costeşti, potrivit jurnaluldearges.ro.

Pârjolul

Slujba începuse de câteva minute. Dascălul a aprins o lumânare şi a aşezat-o în sfeşnic. Flacăra, la început plăpândă, a crescut şi a aprins o coroană de celuloid așezată deasupra suportului pentru lumânări. Focul a fost iute stins de către dascăl, fiind strivit între bătăi din palme, însă a stârnit zeci de scântei. Una singură s-a înălţat şi a pătruns, printre crăpături, în podul bisericii, locul unde erau strânse, de mulți ani, coroanele vechi. În câteva clipe, locul se aprinsese. Copiii nu bănuiau nimic. Apoi, mai întâi, un fum gros i-a învăluit. Erau umăr lângă umăr, de nu se putea arunca un ac. A urmat panica, una îngrozitoare, care i-a ucis pe toţi. Nu au avut nicio șansă. Părinţii s-au îmbulzit la uşă, încercând să-i salveze. Ei voiau să intre, copiii se chinuiau să iasă şi nu reuşeau, tocmai din cauza părinţilor lor, care le blocau ieşirea. Practic, au rămas captivi, pradă limbilor de foc. S-au prăpădit toți 116, întregul tineret al comunității. Tot atunci și-a aflat sfârșitul și preotul paroh, Dumitru Vișinescu, împreună cu fiul său în vârstă de 11 ani.

Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de...

Și să mori e SCUMP în Cluj-Napoca. Cu cât se vinde un loc...

Din pricina terenului greu accesibil, mașina Secției de Pompieri Pitești a reușit să se apropie la doar 200 de metri de biserica incendiată. Cu ajutorul mai multor linii de furtun, focul a fost stins aproape de miezul nopții. Până spre dimineață, militarii au scos trupurile carbonizate ale victimelor.

Lucrare divină?

Virgil Ionescu remarca: ”Pe vremurile acelea se obişnuia ca, în anii secetoşi, să vină în satele afectate un sobor de preoţi de la Patriarhie cu moaştele Sfintei Filofteia. Preoţii oficiau slujbe în câmp, iar când îi apuca seara prin vreun sat înnoptau, împreună cu sfintele moaşte, în biserica locului. Chiar cu un an înainte de tragedie, moaştele au stat în biserica din Costeşti. Se povesteşte însă că, după ce au plecat de la noi din sat şi au ajuns înapoi la Bucureşti, preoţii însoţitori ai moaştelor au observat că fuseseră furate două salbe din aur aflate alături de relicvele sfinte. Dumnezeu s-ar fi supărat tare pe sătenii din Costeşti şi i-a pedepsit, luându-le copiii”.

Prezență regală la înmormântarea victimelor

Dr. Radu Vișinescu, nepotul preotului Dumitru Vișinescu, cel care a ars de viu în incendiu, declara în urmă cu trei ani: ”Anul acesta se fac 90 de ani de la tragedia de la Costești. Nimeni nu s-a gândit când a construit-o la catastrofa ce urma. A fost într-adevăr un ansamblu solemn impresionant, după această grozăvie. Au participat la ceremonia de înhumare regele Carol al II-lea, Regina Maria și principele Mihai, prim-ministrul, personalitățile județului, prefectul etc. Doamna de onoare a Majestății Sale, Simone de Lahovary, s-a ocupat personal de starea unuia dintre copii, care supraviețuise dezastrului. Din dispoziția Reginei, acesta a fost tratat la Paris, dar a mai trăit doar două luni, arsurile fiind extrem de grave. Tragedia din Costeşti a făcut înconjurul lumii. Au venit ajutoare din toată ţara, din toată Europa, din Statele Unite ale Americii.

Asta se întâmpla în 1930, iar în 1935 s-a inaugurat biserica asta nouă, care este una dintre cele mai impresionante și impozante clădiri din județul Argeș. În 1935, tatăl meu, frate cu preotul Dumitru Vișinescu, care a murit ars în biserică împreună cu copilul lui, era primar. Era avocat pledant în localitate care era centru de plasă. Când s-a inaugurat noua biserică, undeva la temelia bisericii, în altar, în pământ s-a introdus un sul de pergament într-un cilindu de oțel, probabil, în care erau semnăturile regelui Carol al II-lea, Patriarhului Miron Cristea, primului-ministru Gheorghe Tătărăscu, prefectului județului și tatălui meu în calitate de primar al Costeștiului.

A fost o inaugurare a noii biserici cu fast, lume multă. În tragedia de atunci au pierit suflete nevinovate. De exemplu, din ce știu eu, pentru că sunt trecuți toți cei decedați în curtea cimitirului din Costești, unde s-au făcut o capelă și un monument, din familia Vasilescu au murit 4 sau 5 copii, care erau elevi de diferite vârste. S-a dus vestea prin toată țara. Aveam și vechile ziare pe care le păstrase mama mea, Universul de atunci. De la vechea biserică se păstrează în cea nouă niște rămășițe din Evanghelia care nu a ars decât pe margini și câteva imagini fotografiate atunci, lucru considerat apoi o minune și un semn ceresc”, afirma ruda părintelui paroh.

Lăcaș de tristă aducere aminte

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca în fiecare luni după Paşti să se facă pomenire a celor arşi în biserica din Costeşti. Acolo s-a ridicat imediat o capelă, iar în 2003 s-a construit o biserică mică din piatră. Poartă, deloc întâmplător, hramul ”Învierea” şi Sfânta Filofteia. Pe un monument de piatră sunt trecute numele celor 116 morţi în Vinerea Mare a anului 1930. Un gărduleţ împrejmuieşte exact locul unde a fost biserica arsă. Biserica din Costeşti a ars complet, dar un obiect a rămas intact, un obiect de hârtie: Sfânta Evanghelie. Minunea aceasta a încurajat legenda ce s-a împământenit apoi în sat.

Peste ani, ca un remember, a fost realizată o peliculă numită “Focul”, căreia i s-a decernat Marele Premiu la Festivalul-Concurs al filmului cu tematică religioasă “Lumină din lumină”, în regia Anei Maria Dulică.