100.000 de volume unicat din Biblioteca Universitatii, distruse dupa o avarie la o conducta

De: Cancan
Publicat: 13/08/2011 | 00:00

Conducerea Bibliotecii Universitatii din Craiova a fost sesizata, vineri seara, de catre agentii unei firme private, care asigura paza cladirii, ca subsolul imobilului, din cartierul craiovean Lapus, a fost inundat din cauza unei avarii la conducta de apa.

Directorul Bibliotecii, Mihai Cosoveanu, sustine ca din cauza avariei apa a patruns in depozitul de carte unicat a institutiei, afectand unul dintre zidurile incaperii in patru locuri.

„Evenimentul este unul cat se poate de regretabil si reprezinta un dezastru cultural, dat fiind faptul ca magistrala de apa care trece pe langa sediul Bibliotecii Universitatii din Craiova s-a spart, provocand patru sparturi in perete, si a inundat subsolul bibliotecii unde se afla 100.000 de volume”, a declarat directorul Bibliotecii Universitatii din Craiova (BUC), Mihai Cosoveanu. Apa din subsolul cladirii, precum si temperatura ridicata, a afectat majoritatea volumelor depozitate in incinta inundata.

„Temperatura foarte ridicata a apei, aproximativ 50-60 grade, a dus la deteriorarea majoritatii acestor volume producand prejudicii inestimabile, intrucat aceste carti reprezinta unicat. Aceste carti nu mai pot fi recuperate si nu mai pot fi luate din alta parte, intrucat unele sunt din secolul XIX”, a mai spus Mihai Cosoveanu.

El a afirmat ca a fost anuntat despre incident de catre agentii de paza in jurul orei 19.20, directorul Regiei de Termoficare a Craiovei, Tatian Tudoreache, ajungand la fata locului dupa aproximativ cinci ore.

„De acest sediu al bibliotecii raspunde o societate de paza. La ora 19.20 ei au sesizat termoficarea, care s-au uitat de afara, fara sa intre inauntru pentru a constata, au incercat sa opreasca, dar nu au reusit, iar la ora 12.00 noaptea domnul Tudorache, care a venit aici, ne-a spus ca este o spartura a magistralei pe care incearca sa o remedize”, a mai spus Mihai Cosoveanu.

Directorul Regiei de Termoficare, Tatian Tudoreache, sustine ca defectiunea a aparut pe reteaua de agent primar (apa calda), gestionata de Complexul Energetic din Craiova.

Din cauza avariei, 1.400 de apartamente vor fi afectate, intrucat apa calda va fi sistata. „Eu am vorbit cu cei de la Complexul Energetic. Eu i-am anuntat de acest incident. Noi am oprit punctul termic de langa biblioteca, dar trebuie oprita reteaua de agent termic. 1.400 de apartamente vor ramane fara apa calda”, a mai spus Tatian Tudorache.

Lucratorii Complexului Energetic si ai Regiei de Termoficare din Craiova lucreaza, sambata dimineata, pentru remedierea avariei aparute la reteaua de agent primar.