10 milioane de euro, miza scandalului din familia fostului patron de la Hexy Pharma. Mutare de ultimă oră a celor două femei din viaţa lui Dan Condrea
Judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis recent ca fiica lui Dan Condrea să fie luată de lângă mamă şi să fie plasată într-un centru pentru protecţia copilului. De asemenea, bunurile fetiţei vor fi administrate de stat. Fetiţa este moştenitoarea afaceristului şi ar urma să primească o bună bucată din avere. Imediat, atât Laura Georgescu, mama naturală a micuţei, dar şi Uliana Ochinciuc, au reacţionat. Prima a cerut judecătorilor de la Curtea de Apel suspendarea deciziei Tribunalului Bucureşti prin care s-a dispus plasarea fetei de 13 ani în centrul respectiv. Şi asta pentru că speră ca la instanţa superioară să aibă câştig de cauză, decizia nefiind definitivă, dar executorie. Nici Uliana Ochinciuc nu a stat cu mâinile în sân şi a intervenit în proces, sperând să obţină o decizie favorabilă. Şi asta pentru că nu demult a cerut custodia fiicei sale vitrege, şi speră să obţină acest lucru. Mai ales că la mijloc sunt şi zece milioane de euro.
Anul trecut, cei de la Protecţia Copilului au demarat o anchetă în cazul fetiţei lui Dan Condrea, care era crescută de mama ei, iar cauza a ajuns pe masa judecătorilor. ”Dispune instituirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă al copilului …, la Complexul Social de Servicii „Sf. Iosif”, din subordinea D.G.A.S.P.C. Sector 1 Bucureşti şi stabileşte domiciliul minorei la acest centru pe durata plasamentului în regim de urgenţă. Constată suspendat de drept exerciţiul drepturilor părinteşti ale pârâtei Georgescu Marilena-Laura pe durata plasamentului în regim de urgenţă. Drepturile şi obligaţiile părinteşti cu privire la persoana copilului vor fi exercitate, respectiv îndeplinite, de către Şeful Complexului Social de Servicii „Sf. Iosif”, iar cele cu privire la bunurile copilului, de către Directorul General al D.G.A.S.P.C. Sector 1 Bucureşti, pe durata plasamentului în regim de urgenţă”, se arată în decizia instanţei.