10 mii de euro daca bat pe CFR

De: Cancan
Publicat: 23/11/2009 | 00:00

MIZA. Ljubinkovic, Jovanovic si Wesley si-ar putea umple buzunarele dupa meciul cu ardelenii Cristian Blanuta Finantatorul echipei FC Vaslui nu a uitat meciul de cupa din editia precedenta, atunci cand ardelenii au castigat cu arbitrul, si vrea razbunare. Nu mai putin de sase meciuri consecutive in campionat, plus unul in Cupa Romaniei, a castigat trupa lui Marius Lacatus de la inscaunarea antrenorului. Numai ca astazi, FC Vaslui va primi replica unui adversar redutabil si care-i trezeste finantatorului Porumboiu amintiri neplacute. In semifinalele Cupei din editia precedenta, CFR a eliminat Vasluiul, scor 2-0, dar patronul moldovenilor a facut un scandal monstru, contestand primul gol si invocand doua penalty-uri neacordate pentru formatia sa. In urma iuresului, centralul acelei partide, Ionica Serea, a fost exclus din arbitraj. Pentru ca supararea inca nu i-a trecut dupa acea lovitura care l-a scos din finala cupei, Adrian Porumboiu si-a motivat din plin jucatorii, carora ce-a cerut sa invinga pe CFR. Astfel, el este dispus sa nu se uite la bani in eventualitatea unei victorii. Nu mai putin de 10.000 de euro de caciula ar putea primi fotbalistii antrenati de Lacatus daca bat pe CFR. Partida dintre cele doua echipe va avea loc astazi, la Vaslui, de la ora 18.00.