Ca orice puşti născut cu linguriţa de argint în orificiul bucal, Matei Stratan are pasiuni mult mai non-conformiste decât alţi tineri, mai săraci, de vârsta lui.
Una dintre aceste pasiuni este cea pentru femei mai experimentate, pentru că găinile bătrâne fac ciorbele bune. Şi le fac în bucătăria iahtului personal, desigur.
Găini tot mai bătrâne pentru ciorbe cât mai bune
După ce a trecut de la PRO TV la Antena 1, înlocuind-o pe Laura Cosoi cu Andreea Joiţa (ambele mai în vârstă decât el), Stratan Jr. a distrus planurile de măritiş ale simpaticei prezentatoare de ştiri sportive şi a ales o vedetă mai purie, cum îi place lui: pe Mădălina Dorobanţu, creatoare de modă, o modă, ce-i drept, cam controversată pentru gusturile noastre de ţărănuşi. Mai interesant pentru noul său iubit (veţi înţelege mai târziu de ce, dacă citiţi tot textul) Mădălina deţine 40% din acţiunile clubului Gaia.
Matei şi Mădălina se iubesc suficient de pătimaş încât să nu aibă probleme să se sărute pe stradă în văzul trecătorilor, aşa cum i-am surprins noi vineri seara. Şi au făcut-o la ore la care oamenii muncii se odihnesc, vorba lui Dem Rădulescu într-un celebru film românesc. Pasionala scenă s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, la orele 4:30, chiar în faţa clubului Gaia.
Pericol de dezmoştenire pe bază de noră apropiată ca vârstă de socri
Se pare că uşoara tendinţă spre geronotofilie a tânărului Stratan nu este moştenită genetic, deoarece tatăl acestuia, milionarul Dan Stratan, l-a informat scurt pe fiu că nu este de acord cu relaţia sa cu o femeie atât de în vârstă.
Şi Matei ar face bine să-l asculte dacă vrea să pupe moştenire. De profesie medic, Dan Stratan are o avere de peste 200 de milioane de euro. Nu vă speriaţi, n-au început doctorii români să câştige atât. Stratan şi-a creat imperiul cu afaceri în publicitate, PR, IT, proiectare şi mai ales servicii de consultanţă. Asta cel puţin la prima vedere, pentru că la o vedere mai atentă s-ar părea că talentatul ieşean este foarte priceput la inginerii financiare, suficient de talentat cât să-l înveţe pe Sorin Ovidiu Vântu să-şi creeze un imperiu practic din nimic. Fără ajutorul lui Stratan, imperiul lui SOV s-a năruit, de altfel, destul de repede.
O relaţie bazată pe dragoste. Pe dragoste pentru bani
Vestea bună pentru ”Mr. Cash” (aşa cum este alintat Dan Stratan) este că fiul său s-ar putea să nu fie chiar atât de înnebunit după Mădălina Dorobanţu, cât mai degrabă după biznisurile ei. Şcolit recent pe la Londra în arta economiei şi afacerilor, micul Stratan cu siguranţă se gândeşte că i-ar sta bine la cârma unuia dintre cele mai ”cool” cluburi ale Bucureştiului, Gaia.
Şi s-ar putea chiar să-i iasă pasienţa, având în vedere că patroana de la Gaia şi Pas-Du-Tout le-a mărturisit apropiaţilor că nu a mai avut niciodată sentimente atât de puternice pentru un bărbat.
Pe de altă parte, şi Mădălina ar putea să moştenească ceva din averea viitorului său socru, dacă se mişcă cum trebuie, deci meciul se joacă. Vă ţinem la curent cu evoluţia scorului, pentru că ambii protagonişti par genul care marchează mult.
Maria Apostol