Dorinţa de senzaţii tari i-a adus moartea unui tânăr de 20 de ani, din Târgu-Jiu. Andrei Istratii şi-a pierdut viaţa, după cinci zile de comă, în urma unui grav accident rutier. Student în anul II, la Facultatea de Ştiinţe Juridice, din cadrul Universităţii Constantin Brâncuşi, Andrei a acceptat, săptămâna trecută, în noaptea de marţi spre miercuri, să facă o plimbare pe capota unui autoturism BMW, condus de prietenul său. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, are detalii exclusive despre această tragedie. (CITEŞTE ŞI: Farsa pe care doi tineri i-au pus-o la cale unui prieten s-a transformat într-o tragedie! Ce s-a întâmplat imediat ce au decis să îi fure maşina şi s-au urcat la volan)
Scenele, care se doreau a fi de amuzament, au avut loc pe insuliţa din Târgu-Jiu, iar, după câteva minute, protagonistul şi-a pierdut echilibrul şi a căzut pe carosabil. Şoferul a sunat la 112 şi a cerut ajutor. Victima a fost transportată, iniţial, la
Unitatea de Primiri Urgenţe din Târgu-Jiu, însă medicii au dispus transferul la Craiova. La scurt timp după accident, tot medicii au alertat Poliţia, fiind deschisă o anchetă.
”Doi tineri de 20 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce se aflau cu un autoturism pe insuliţa de pe râul Jiu, de comun acord, au convenit ca unul dintre ei să fie plimbat pe caroseria autoturismului. La un moment dat, tânărul aflat pe caroserie s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă, suferind leziuni grave, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii de ucidere din culpă”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. (CITEŞTE ŞI: OANA RADU, implicată într-un accident rutier. ”Înfipţi în gard!”)
Andrei Istratii era vicepreşedinte la Liga Studenţilor din cadrul Universităţii Constantin Brâncuşi, din Târgu-Jiu. ”Era unul dintre cei cinci vicepreşedinţi. Luni seara am aflat de la familie faptul că a făcut infarct şi a decedat, după câteva zile
în care a fost în comă, la spitalul din Craiova. Era implicat în voluntariat, în cadrul organizaţiei şi în alte proiecte. Recent, a fost într-un internship, la Parlament, cu alte universităţi”, a precizat pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, Ştefan Moşoi, preşedintele Ligii Studenţilor din UCB Târgu-Jiu.
De ieri, pe pagina de Facebook a lui Andrei au apărut zeci de mesaje din partea prietenilor virtuali. ”Sunt 14 ani de
când ne ştim… ani în care te-am văzut punând zâmbete pe feţele tuturor, ani în care din orice pauză sau oră de sport făceai o aventură cu noi, cărându-te pe scări până la cabinet pentru că niciodată mâinile şi picioarele tale nu rămâneau intacte când îţi venea o idee… copilul care ne-a făcut să râdem şi la bac… ne-ai lăsat amintiri frumoase şi mi-e greu să scriu fără să râd şi să plâng, în acelaşi timp. Probabil ai râde de mine văzând că mă chinui să formulez câteva rânduri. Tu mereu responsabil de dispoziţia bună ai plecat mult, mult, mult prea devreme”, este unul dintre mesaje. (VEZI AICI: ANTONIA şi BROMANIA se duceau spre mare şi au avut un accident rutier! La scurt timp au apărut şi imaginile cu maşina avariată)
IOANA ALEXANDROIU