Andra Trandaş are, din nou, motive să zâmbească, după o vară în care a suferit din dragoste! Prezentatoarea TV s-a împăcat cu Andrei, fiul lui Bogdan Oprea, patronul firmei de pază BGS, după câteva luni în care au fost despărţiţi.
Andra Trandaş s-a lăsat răsfăţată de Bogdan Ivanof, pe care l-a înşelat apoi cu un dansator misterios, iar apoi s-a aruncat în braţele tânărului Andrei Oprea. Relaţia lor a fost până acum una cu năbădâi, deoarece s-au despărţit şi s-au împăcat de multe ori. Ultima despărţire a avut loc în urmă cu doar câteva luni de zile, deoarece fiul patronului BGS a decis să pună punct relaţiei.
La scurt timp după ce a ”părăsit-o” pe Andra, tânărul şi-a alinat suferinţa în braţele unei şatene focoase. Andrei Oprea a avut o relaţie de scurtă durată cu Oana Garbea, o tânără din Ploieşti care şi-a părăsit soţul pentru a putea fi cu el (citeşte AICI întreaga poveste).
Cancan.ro, site-ul nr.1 din România, a aflat că Andrei Oprea a părăsit-o pe Oana Garbea şi s-a întors la fosta lui iubită care a suferit enorm de mult în tot acest timp. Deoarece încă îl mai iubeşte, Andra Trandaş l-a iertat şi l-a primit, din nou, în viaţa ei şi sperăm că de data aceasta dragostea a învins şi nu vor mai exista alte despărţiri în cazul lor! Cei doi (re)îndrăgostiţi au fost văzuţi la mall, urmărind filmul ”Miracolul de pe râul Hudson”.