Bucurestenii care vor sa vad cu ochii lor cum se prepara si sa guste din preparatele traditionale turcesti, precum doner kebab sau sandwich kebab, sunt asteptati la Festivalul Turcesc - "Kurban Bayram" - Sarbatoarea Sacrificiului, specifica religiei si culturii musulmane, care va incepe maine de la ora 12.30 in Parcul Lumea Copiilor.
Evenimentul, organizat de primaria sectorului 4, ofera bucurestenilor sansa de afla informatii interesante despre cultura si istoria orientala. In acordurile muzicii specifice, bucurestenii sunt asteptati sa guste din specialitatile care au influentat de-a lungul timpului obiceiurile gastronomice ale multor popoare, sa testeze preparatele traditionale pe baza de carne, precum doner kebab, sandwich kebab, si sa isi potoleasca setea cu renumita braga – bautura racoritoare naturala cu gust acrisor produsa din malai, faina intermediara, miere de albine si zahar, cunoscuta si la noi in tara inca din perioada Imperiului Otoman. Cei mici vor avea si ei parte de diverse activitati distractive si concursuri cu premii. De asemenea, printre standurile de specialitati culinare vor fi amenajate spatii pentru demonstratii de preparare a ceaiului si cafelei turceSti, iar cele aproximativ 5.000 de persoane, asteptate sa ia parte la manifestare, vor putea asista la concerte de muzica instrumentala turceasca si spectacole de dans ale unor ansambluri folclorice romanesti si turcesti.