Proprietarii unui hotel din Austria au avut ideea inedita de a-si atrage clientii printr-un design de-a dreptul spectaculos, care te duce cu gandul la taramul hobitilor din indragita trilogie "Stapanul inelelor'.
Hotelul are camere „ingropate”, construite in stilul bordei, acoperite cu un gazon extrem de bine intretinut. Pretul pentru o noapte nu este foarte piperat, pornind de la 155 de euro.
Cu toate acestea, clientela este destul de exclusivista, printre cei care petrec acolo scurte vacante numarandu-se omul de afaceri Nicu Gheara sau campionul mondial de box Vladimir Klitschko. Dupa cum se arata in prezentarea hotelului, cei care ajung acolo sunt intampinati cu o oferta de nerefuzat: totul este ecologic, de la materialele de constructii folosite, pana la meniu.
Cei care vor sa faca miscare au la dispozitie teren de golf si de tenis, iar dupa orele de sport au la dispozitie sauna si spa. Iarna au acolo competitii de schi, partiile fiind intr-o stare excelenta.
De altfel, hotelul se afla la o altitudine de 1.200 de metri. La prima vedere, imaginea duce cu gandul la simpaticii hobiti din super-productia „Stapanul inelelor”, al caror taram, cu casele mici, sapate in pamant, arata exact ca ansamblul hotelier austriac.