Fostul realizator TV Serban Huidu, judecat pentru ucidere din culpa in urma accidentului soldat cu trei morti, a fost condamnat de Judecatoria Brasov la doi ani si sase luni de inchisoare cu suspendare. Dupa mai bine de trei luni de la decizie, magistratii au si explicat motivele pentru care vedeta tv a primit aceasta pedeapsa. Conform acestora, „rezultatul produs se plaseaza la limita maxima a gravitatii", se arata in motivare.
„Procesul de individualizare a pedepsei in cazul acestor infractiuni este ingreunat de faptul ca acestea se plaseaza la extremele elementelor constitutive ale infractiunii in sensul ca, sub aspectul laturii subiective sunt savarsite cu o forma minima de vinovatie, respectiv culpa, iar sub aspectul rezultatului produs se plaseaza la limita maxima a gravitatii. Elementul fundamental in procesul de individualizare este insa elementul subiectiv in conditiile in care rezultatul socialmente periculos nu a fost urmarit de faptuitor. Din aceasta perspectiva conduita culpabila care s-a retinut in sarcina inculpatului Huidu Serban Sebastian, desi de natura a atrage raspunderea sa penala, se plaseaza la un nivel relativ redus, astfel cum am mentionat anterior si se circumscrie unui complex de factori cauzali dintre care nici unul excesiv. Nu in ultimul rand in procesul de individualizare a pedepsei instanta a avut in vedere imprejurarea ca scopul procesului penal a fost deja partial atins inculpatul fiind, prin atitudinea manifestata pe parcursul intregii acestei proceduri, pe deplin constient de consecintele faptelor sale pe care a inteles sa si le asume. De altfel din aceasta perspectiva a asumarii consecintelor faptelor sale instanta va observa ca, desi inculpatul ar fi avut in continuare dreptul sa conduca un autovehicul pana la finalizarea procesului penal putand solicita instantei sau organelor de urmarire penala o dovada inlocuitoare a permisului de conducere, acesta nu a uzat de acest drept. Fata de toate aceste considerente, tinand seama si de celelalte criterii de individualizare a pedepsei prevazute de art. 72 Cod penal, de limitele de pedeapsa pentru infractiunea savarsita astfel cum acestea au fost modificate ca urmare a incidentei in cauza a art. 320/1 Cod procedura penala, in baza art. 178 alin. 2 si 5 Cod penal cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod procedura penala, instanta il va condamna pe inculpatul Huidu Serban Sebastian la pedeapsa de 2 (doi) ani si 6 (sase) luni inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa”, se arata in motivarea instantei.