În această perioadă are loc Olimpiada de la Rio, motiv de bucurie pentru întreaga planetă.
Milioane de oameni stau cu sufletul la gură pentru favoriţii lor, însă un gest anume iese mereu în evidenţă în fotografiile cu campionii olimpici pe podium. Atunci când se câştigă medalii de aur, toţi se prefac că muşcă din ele, însă puţină lume ştie care este semnificaţia acestui gest.
Conform tradiţiilor vechi, aurul este un metal moale, a cărui veridicitate poate fi verificată prin muşcătură. Însă, deşi medaliile din prezent nu sunt complet făcute din metalul preţios, ci dintr-o combinaţie de aur şi argint, campionii au dus mai departe simbolismul gestului, stabilind astfel că sunt cu adevărat campioni.
(Georgiana Laciu)