Inainte de a ajunge la patronul Stelei, limuzina a fost inchiriata timp de zece zile de Romica Cojoc, un pitoresc personaj din Targu Mures.
Gigi Becali nu stie chiar toate detaliile despre masina pe care se lauda in ultimele zile ca a cumparat-o. „Am facut o aroganta si mi-am luat masina de peste 300.000 de euro, asa, ca sa nu mai zica lumea ca nu are Becali bani. Am zis sa fac o investitie pe criza”, se falea Gigi Becali ieri, inainte de plecarea spre Liverpool. In fapt, masina a fost achizitionata de la fostul vicepresedinte al partidului sau (PNG-CD), Doru Borsan, actualmente trecut la PD-L, sef al Directiei pentru Sport din Mures. Acesta scosese automobilul la vanzare pe internet pentru 110.000 de euro si, din cate se pare, a ajuns la Becali in contul unei datorii mai vechi pe care consilierul PD-L o avea fata de acesta. In perioada in care a fost scos la vanzare pe internet, Rolls-ul ajuns intre timp la Becali si-a gasit un potential client: Romica Cojoc. Aici incepe distractia. Citeste aici un superinterviu cu Romica Cojoc: „Am facut 11.000 de kilometri cu masina lui Becali” Contract pe o luna incheiat dupa zece zile Nu chiar asa instarit pe cat si-ar fi dorit, dar cu siguranta nici vreun „parlit”, Borsan a zis sa faca tranzactia dupa posibilitati si a inaintat o oferta pentru a inchiria luxosul automobil. „Am acel Rolls-Royce de doi ani si jumatate, dar nu prea il foloseam. Din acest motiv am decis sa i-l vand lui Gigi Becali. Cu cateva zile inainte de a-l da patronului Stelei, am facut un contract de inchiriere a masinii catre acest domn, Romica Cojoc, pentru o luna. Pana la urma, m-a anuntat ca nu mai vrea automobilul toata luna si mi l-a returnat dupa doar zece zile. In urmatoarea zi i l-am vandut lui Gigi Becali”, a explicat Borsan. A folosit masina ca sa-si faca poze Nascut in Piatra Neamt, ajuns intre timp mare karateka, posesor al centurii negre, Romica Cojoc este cunoscut in Targu-Mures – oras in care are cateva afaceri – pentru numarul impresionant de tatuaje si stilul sau de viata ce ar duce cu gandul la luptatorii de gherila din America de Sud. Locuitorii din Targu-Mures stiu bine povestea lui, iar daca ii intrebi de Chuck Norris te vor trimite sigur la Cojoc. Omul a vrut sa-si ridice si mai mult imaginea in urbe. A reusit, cu ajutorul Rolls-ului alb. Pentru fiul sau, Robert, a fost cel mai usor mod de a iesi la agatat prin oras, cu succes garantat. Zece zile a durat boieria pentru cei doi, timp in care au profitat la maximum. Locuitorii orasului au fost socati sa vada cate intrebuintari ii gasesc cei doi limuzinei. Iar pentru ca imaginea sa creasca si mai mult, Cojoc si-a anuntat apropiatii ca el i-a vandut masina lui Gigi Becali, pe care l-ar fi cunoscut de mai multi ani.