Mihai Stoica a implinit ieri 47 de ani si a insistat ca Rusescu si compania sa doarma o noapte in plus in complexul din Ghencea pentru a lua masa impreuna cu el.
Stelistii mizeaza pe unitate inaintea unei serii de meciuri care ar putea sa decida daca se mai pot lupta pentru titlu in acest sezon. Primul dintre ele se va disputa chiar maine, in deplasare, impotriva campioanei Otelul. Desi fotbalistii lui Mihai Stoichita se asteptau sa intre in cantonament incepand de vineri, ei au fost surprinsi sa afle ca vor trebui sa stea departe de case inca de joi. Desi la inceput nu au fost deloc multumiti, nimeni nu a mai protestat atunci cand s-a aflat care este motivul. „Este ziua lui Mihai Stoica si vrea sa dea o masa cu aceasta ocazie”, le-a explicat Stoichita. Cina festiva a avut loc aseara, iar „MM” i-a incurajat pe jucatori inaintea perioadei foarte importante care ii asteapta. Foarte atent a fost managerul cu Leandro Tatu, care este destul de afectat dupa ce la meciul cu Sportul a fost fluierat de o parte a fanilor, desi a reusit trei pase de gol. Dupa aceasta deplasare la Galati de maine, meci spre care vor pleca astazi cu autocarul, pentru stelisti urmeaza un joc pe propriul teren cu Vasluiul, apoi derby-ul cu Rapid din Giulesti.