Rapperul american a fost prezent la partida pe care Steaua Turabo a disputat-o in Cupa Romaniei contra celor de la CSM Bucuresti.
In vara, Steaua Turabo si-a schimbat toti jucatorii straini, a adus cativa americani de mare valoare, carora li s-au adaugat si experimentatii Virgil Carutasu si Virgil Stanescu. Iar obiectivul a fost unul clar: castigarea Ligii Nationale de Baschet, dupa o lunga pauza. La primul meci in noul sezon pentru „ros-albastri”, in tribune a luat loc un invitat special, rapperul american Ja Rule, cel care a concertat la Bucuresti saptamana trecuta. Superstarul a acceptat cu mare placere invitatia conducatorilor clubului la partida din primul tur al Cupei Romaniei, cu CSM Bucuresti, mai ales ca intre noii americani veniti la Steaua se afla si un prieten de-al sau, numarul 5, Jerome Coleman. „Ros-albastrii” s-au impus cu 70-65, iar Ja Rule a savurat fiecare reusita a stelistilor. Prietenul sau, Co-leman, a prins insa un meci slab, cu doar noua puncte in cele 31 de minute jucate si procentaj de 20% de la linia de trei. Rapperul l-a incurajat insa pe amicul sau si i-a promis ca va mai reveni in sala „Mihai Viteazul” pentru a-l urmari in actiune. Idolatrizat si controversat Ja Rule, pe numele sau real Jeffrey Atkins, in varsta de 34 de ani, a reusit sa vanda aproape 50 de milioane de copii ale albumelor scoase pana acum. De asemenea, americanul este cunoscut si pentru cariera de actor, avand deja 15 filme in care a aparut, ultimul fiind „Wrong Side of Town”. Ja Rule este extrem de controversat in Statele Unite din cauza remarcilor sale extrem de dure la adresa homosexualilor, dar si pentru diverse acuzatii aduse de procurori, printre care una inca se judeca: posesie ilegala de arme si droguri.