Vicepresedintele lui Poli Iasi, Vasile Simionas, spera ca antrenorul Ionut Popa sa continue cu echipa din dealul Copoului: „Pe mine nu ma intereseaza acest post, asa cum au vehiculat unii! Am discutat cu Ionut inainte de a pleca in vacanta si mi-a spus ca are cateva oferte, dar nu se grabeste… El are contract cu noi pana pe 15 iunie, si, daca domnul Nichita va ramane primar, sunt sanse mari sa continue cu noi”, a spus Simionas pentru un post de televiziune local. Altfel, fostul international si antrenor s-a declarat nemultumit de faptul ca portarul Cristian Branet nu a intrat deloc in vizorul selectionerului Victor Piturca: „Avem un portar bun, de reflex, cu viteza buna de reactie si cu un joc de picior foarte bun. Nu mi se pare corect faptul ca nu i s-a dat si lui o sansa, atat timp cat Stanca sau Bornescu au ajuns la echipa nationala”. (M.C.)