Lucrurile par a fi revenit la normal in ceea ce priveste reprezentativa feminina de handbal a Romaniei. Noul selectioner, Radu Voina , a primit 13 voturi din 18, fata de cele 3 ale Marianei Tirca, plus o abtinere, conform presedintelui FRH, Cristian Gatu. Voina, ca si Alexandrina Oprea, noua antrenoare de la „tineret”, inscaunata cu 11 voturi pentru, 5 contra (optiuni de care a beneficiat Sevistean Popa), au termen pana pe 22 septembrie sa-si aleaga colaboratorii. Interesant este ca, ieri, Consiliul de Administratie al FRH, care a decis in ambele cazuri, nu s-a intrunit efectiv, ci si-au exprimat voturile prin telefon, fiind contabilizate de seful FRH. Voina este al doilea transplant din segmentul masculin in cel feminin, dupa Cornel Otelea. Amandoi au jucat si au antrenat la Steaua. (G.M.P.)