Dorinta. Fundasul vrea sa redevina „caine rosu” Revenire. Vali Nastase s-ar putea intoarce la Dinamo din vara, dupa ce Adrian Mutu i-a pus o vorba buna la Cristi Borcea Sebastian Stan Directorul general al „cainilor rosii”, Cristi Borcea, a facut zilele trecute o vizita de lucru in Italia. El a fost insotit de finii sai, Claudiu Niculescu si Diana Munteanu, care au mers in „patria modei” pentru a-si procura costumele de nunta. „Regele spartanilor” i-a facut o vizita de lucru lui Adrian Mutu, unde s-au discutat mai multe probleme legate de fotbal. Se pare ca „Briliantul” i-a pus o vorba buna prietenului sau Vali Nastase, pentru ca fundasul sa joace din vara in „Groapa”. E posibil ca „Pepene” sa revina la Dinamo dupa cinci ani, timp in care a evoluat la Genoa, Palermo, Bologna si Ascoli. Vali Nastase, in varsta de 33 de ani, ar putea pune umarul pentru calificarea dinamovistilor in Liga Campionilor. El joaca in prezent la Ascoli, care se afla pe ultimul loc in Italia si este matematic retrogradata in Serie B. „Din vara sunt liber de contract si impresarii mei mi-au spus sa stau linistit. Prima optiune ar fi Italia, iar daca ar fi vreo oferta din tara, m-ar interesa doar Dinamo. Deocamdata, nu m-a sunat nimeni. Eu sunt constient de varsta mea si nu as vrea marea cu sarea. Cu Adi (n. r. ? Mutu) am mai vorbit la telefon. Momentan, sunt ca si in vacanta si astept sa vad ce-mi rezerva viitorul”, ne-a declarat Nastase.