PRIETENI. Gheorghe Hagi si Mircea Sandu se cunosc inca de pe vremea cand erau jucatori, ei fiind colegi la Sportul Studentesc Mircea Sandu este decis sa-l inlature pe Victor Piturca de la carma primei reprezentative si a gasit inlocuitorul perfect in persoana lui Gheorghe Hagi. Sorin Chiriac Turneul Final al Euro 2008 a produs ruptura dintre seful federatiei si antrenorul echipei nationale. Mircea Sandu a criticat jocul fricos al tricolorilor din meciul cu Olanda, iar Victor Piturca nu a ramas dator: „Sandu nu se pricepe la fotbal!”, a fost declaratia-soc a tehnicianului. Furios, „Nasul” le-a spus unor apropiati: „Gata, nu ma bag deloc, nu-i mai ajut cu arbitrii, nimic! Sa faca ce vor ei, dar cu prima ocazie, Piti zboara”. Esecurile cu Lituania si Franta i-au dat apa la moara boss-ului federal, iar infrangerea cu Serbia a pus capac. El a decis inlocuirea lui Victor Piturca, indiferent de rezultatul din Austria, deoarece sansele de calificare la Mondial sunt aproape de zero, chiar si cu o victorie a Romaniei in meciul de astazi. Odata luata decizia de inlaturare a lui Piturca, Mircea Sandu a inceput sa caute inlocuitor. A exclus din start varianta unui tehnician strain si a considerat ca un antrenor din tanara generatie, intre care Cosmin Olaroiu, Razvan Lucescu si Dan Petrescu, nu e experimentat. Cum Mircea Lucescu a spus clar ca nu e inca momentul unei reveniri, Nasul a ramas cu doua variante: Boloni si Hagi. Primul ar fi fost tentat sa accepte oferta, dar perspectiva castigarii titlului cu Standard si posibilitatea de a antrena in Champions League l-au facut sa refuze. Mai mult, si salariul pe care acesta il are in Belgia, 800.000 de euro pe sezon, a dus discutiile intr-un punct mort. Din acel moment tinta lui Sandu a fost clara: Gheorghe Hagi! Fostul international este liber de contract, nu are nici pretentii materiale exagerate si este cunoscut ca un antrenor caruia ii place sa promoveze tineri, exact de ce are nevoie prima reprezentativa in acest moment. Mai mult, o eventuala numire a „Regelui” ca selectioner ar garanta federatiei venituri substantiale, fiind cunoscut faptul ca brandul „Hagi” vinde foarte bine. Pe de alta parte, si fostul numar „10” este tentat sa accepte oferta de a reveni la carma „tricolorilor”, considerand-o o revansa dupa esecul din 2001. Momentul pare a fi ideal pentru cel mai mare fotbalist roman, care a declarat in nenumarate randuri ca va accepta sa antreneze din nou atunci cand i se va propune un proiect pe termen lung, fix ce se impune acum la nationala. Hagi nici nu risca mult prin acceptarea postului, el preluand echipa intr-un moment in care se afla pe locul al cincilea in grupa, cu doar patru puncte, dupa tot atatea meciuri.
Inlaturarea lui Victor Piturca ar putea produce o mare surpiza si in conducerea FRF. Ionut Lupescu il sustine in continuare pe actualul selectioner si demiterea acestuia l-ar putea determina sa renunte la functia de director general, cu atat mai mult cu cat disensiunile dintre el si Mircea Sandu sunt din ce in ce mai evidente in ultimul timp.